Social

NATO consolidează capacitatea de apărare a R. Moldova: Mulaje medicale și tehnică nouă pentru armată

video

Echipamente de protecție individuală, căști și costume de protecție împotriva agenților radioactivi, chimici și biologici, dar şi mulaje medicale pentru instruire. Toate au fost donate de NATO Armatei Naționale a Republicii Moldova, prin intermediul Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare. Noile echipamente vor îmbunătăți pregătirea militarilor.

Mulajele medicale primite de Armata Națională vor ajunge la Spitalul Militar Central şi vor fi folosite în procesul de instruire a personalului medical militar, permiţând efectuarea exercițiilor într-un mediu cât mai apropiat de realitate.


Căpitan SERGIU RĂILEAN, medic: Manechinele date sunt ca un pacient real pe care noi am putea să-l resuscităm, adică cardio-respirator. El permite mai multe tipuri de simulări digiatele, ca și cum ar fi un pacient real.


Tot prin intermediul acestei donații, Armata Națională a primit tehnică și mobilier, trei automobile, dar și căști și costume de protecție împotriva agenților radioactivi, chimici și biologici.


Noile echipamente vor ajunge la Centrele militar-teritoriale și Secțiile administrativ-militare din întreaga țară, pentru a moderniza condițiile de lucru ale specialiștilor responsabili de recrutarea și menținerea resursei umane.


ANATOL NOSATÎI, ministrul Apărării: Aceste echipamente non-letale vor contribui la protejarea militarilor la îndeplinirea misiunilor de instruire atât în țară cât și peste hotare. Vreau să adresez un mesaj de apreciere și mulțumire celor care reprezintă Alianța Nord-Atlantică, cele 32 de țări care ne sunt alături de noi pentru a atinge obiectivul de transformare a armatei naționale într-o armată modernă.


BORIS RUGE, secretarul General Adjunct al NATO: În acești ani, am susținut transformarea sectorului apărării și securității din Republica Moldova pentru a răspunde mai bine amenințărilor și provocărilor cu care vă confruntați. Acest echipament va ajuta Moldova să instruiască și să antreneze personalul militar și să consolideze capacitatea de apărare a țării. Republica Moldova este deja un furnizor de servicii de securitate.


Inițiativa de Consolidare a Capacităților de Apărare este o platformă de asistență NATO, la care Republica Moldova s-a alăturat în anul 2015. În prezent, pachetul de sprijin pentru țara noastră cuprinde 18 proiecte, direcționate inclusiv spre dotarea Armatei Naționale cu echipament și tehnică moderne, dar și sporirea rezilienței instituționale față de provocările actuale.

author-img_1

Olga Sarivan

Reporter