Social

Cum recunoaștem produsele alimentare contrafăcute: sfaturile specialistului ANSA

post-img
foto-simbol
Sursa foto: realitatea.net

Tot mai multe produse alimentare contrafăcute apar pe rafturile magazinelor, iar consumatorii le cumpără adesea fără să-și dea seama. Specialiștii atenționează că singura metodă sigură de a verifica autenticitatea unui produs este solicitarea actelor de proveniență de la comerciant.

Svetlana Șfeț, șef adjunct al Direcției Siguranța Produselor Alimentare de origine non-animală din cadrul ANSA, a explicat că orice vânzător este obligat să prezinte documente care confirmă calitatea și proveniența produselor comercializate, fie că este vorba despre un producător casnic sau despre un comerciant mare.

Potrivit ei, în ultimul timp inspectorii au depistat neconformități la mai multe produse de larg consum, inclusiv la ciocolată, hrișcă sau uleiuri. În unele cazuri, testele de laborator, realizate inclusiv peste hotare, au arătat că nivelul unor substanțe nu corespunde etichetei, iar produsele au fost retrase de pe piață.

„De exemplu, în anumite loturi de hrișcă au fost depistate urme de pesticide peste limita admisă. În astfel de cazuri, agentul economic este obligat să retragă produsul din toate unitățile de comerț unde a fost distribuit”, a precizat reprezentanta ANSA.

În preajma sărbătorilor de iarnă, instituția intensifică verificările în unitățile comerciale și în cele de alimentație publică, pentru a preveni vânzarea produselor neconforme.

Specialiștii recomandă consumatorilor să fie atenți la aspectul produsului, la etichetă și la termenul de valabilitate. În cazul în care, odată ajunși acasă, descoperă mucegai, gust alterat sau alte semne de neconformitate, aceștia au dreptul să se întoarcă la magazin cu bonul de plată și să solicite înlocuirea produsului sau restituirea banilor.

Dacă, însă, consumul unui produs contrafăcut provoacă probleme de sănătate, persoanele afectate trebuie să apeleze serviciul 112 și să anunțe ulterior ANSA sau medicul de familie.

Despăgubirile financiare pot fi solicitate ulterior doar prin instanța de judecată.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor îi îndeamnă pe oameni să fie mai vigilenți atunci când fac cumpărături și să semnaleze orice nereguli observate la produsele alimentare.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter