Social

R. Moldova, capitala vinului pentru cinci zile: Începe Congresul Mondial al Viei și Vinului

R. Moldova, capitala vinului pentru cinci zile: Începe Congresul Mondial al Viei și Vinului

Pentru cinci zile, Republica Moldova este capitala mondială a vinului. La Chişinău se desfăşoară, în premieră, Congresul Mondial al Viei şi Vinului. Peste 300 de invitaţi internaţionali vor împărtăşi din experienţa lor şi vor stabili noi colaborări cu vinificatorii locali. Astăzi a avut loc ceremonia de deschidere a evenimentului.

ŞTEFAN IAMANDI, director, Oficiul Național al Viei și Vinului din Moldova: Tema de bază este trasarea viitorului vinului, schimbări climaterice. 275 de lucrări ştiinţifice vor fi prezentate timp de trei zile de experţi din domeniu. Vor fi dezbătute cele mai mari provocări care sunt la moment la nivel internaţional. Ca urmare la aceste trei zile de dezbateri, urmează cea de-a patra Adunarea Generală la care ţările membre discută rezoluţiile care ar putea fi aprobate.


MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: Nu este de mirare că Republica are cea mai mare suprafaţă vitivinicolă pe cap de locuitor în lume. Viţa de vie este peste tot, acoperă colinele noastre, drumurile noastre, face legătura între generaţii. Industria vitivinicolă contribuie cu aproximativ 3% la PIB-ul din Republica Moldova, însă adevărata sa valoare constă în cât de profund acesta ne hrăneşte identitatea.


Evenimentul reprezintă o platformă de colaborare, pentru stabilirea unor noi relaţii comerciale ale vinificatorilor din Republica Moldova şi ţările străine. Pe lângă programul de comunicări ştiinţifice, agenda evenimentului include vizite tehnice la crame din Republica Moldova, o sesiune de networking şi degustări.


ION LUCA, vinificator: Un eveniment major pentru Republica Moldova, pentru noi, vinificatorii care încercăm în ultimii 20-30 de ani să ne găsim şi noi un loc pe piaţa mondială. Colaborări, da, la mai multe nivele, atât ştiinţific, dar şi comercial. Chiar ieri, aici, la cina de bun venit, am fost întrebat despre vinul acesta şi acesta, pentru Anglia. Azi deja avem aici o întâlnire.


ADRIAAN OEL OFSE, expert vitivinicol, Africa de Sud: Fiecare ţară din lume, în special Republica Moldova, aduce o cultură şi o moştenire unică pentru sectorul vitivinicol. Totodată, aduce soiuri unice şi gusturi noi, care trebuie promovate puternic.


Congresul Mondial al Viei şi Vinului este la cea de-a 46-a ediţie. În 2024, Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului a marcat 100 de ani de activitate.


REPORTER: MĂDĂLINA COCIU

Imagine: Mihai Lisnic

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter