Economic

VIDEO. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Două sectoare de cale ferată, care sunt punct de conexiune cu România, vor fi reabilitate până în 2025

post-img
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Lilia Dabija
Sursa foto: tvr/simbol

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Lilia Dabija, anunță că două sectoare de cale ferată din Republica Moldova, care sunt punct de conexiune cu România, vor fi reabilitate până în 2025. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova unde a precizat că acest proiecte se derulează cu suportul Uniunii Europene și al României.

„Ca și în cazul infrastructurii rutiere, sau a podurilor care sunt reabilitate fie cu suportul statului român, fie cu suportul finanțatorilor noștri tradiționali, și aici mă refer la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Comisia Europeană. Pe segmentul de infrastructură feroviară de asemenea beneficiem de asistență externă. Din 2021 avem un contract deja semnat, un credit cu BERD și BEI privind îmbunătățirea sectorului feroviar de la Basarabeasca spre Giurgiulești. Defapt a fost primul tronson vizitat să vedem cu decurg lucrările de reabilitare în calitate de ministru. Lucrările urmează a fi finalizate până în 2025 din contul acestor 107 milioane (bani) acordate credit R. Moldova, de finanțatorii despre care am vorbit deja. Au fost procurate și locomotive deja, peste 14 la număr. Ceea ce evident asigură dezularea în siguranță și conexiunea cu tronsonul cu ccare am vorbit deja”, a declarat Lilia Dabija.

Demnitarul a precizat că la moment, autoritățile centrale sunt în discuții privind obținerea unui nou ajutor din partea BERD și a Comisiei Europene pentru a moderniza infrastructura feroviară din R. Moddova.

„Suntem în procedură finală de negociere a unui alt acord de credit și o parte de grant pentru reabilitarea unui alt sector care face parte din linia de solidaritate care ne leagă de Ucraina. Acesta pornește de la Vălcineț spre Chișinău, Căinari, Ungheni. Este un alt tronson de 107 km. În acest sens, cu BERD urmează să semnăm curând un credit de 23 de milioane și un grant din partea Comisei Europene de 20 de milioane. Cu BEI de asemnea vom avea de asemenea un credit de 10 milioane și un alt grant de 10 milioane. Observăm că în acest caz avem nu doar credinte în condiții foarte avantajoase, dar și granturi. Ne propunem să reabilităm aceste două sectoare, după cum am spus sunt strategice. Ambele duc spre Giurgiulești, spre punctul nostru de conexiune cu România și care vor asigura până la urmă trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport de încărcătură sporită de pe infrastructura rutieră, pe infrastructura feroviară”, a menționat ministrul Infrastructurii.

De asemenea, Dabija a specificat că prin intremediul UE au fost deja procurate câteva locomotive noi.

„Unele locomotive au fost procurate cu suportul Uniunii Europene. UE rămâne unii dintre principalii noștri donatori și cei care ne creditează în condiții avantajoase. Asta înseamnă UE, condiții bune de trai acre împreună cu suportul UE să le contruim aici la noi acasă”, a punctat ministrul MIRD.

Ediția emisiunii „Punctul pe AZi” cu participarea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, poate fi urmărită mai jos. 

Precizăm că Franța ar putea investi aproape 76 de milioane de euro în modernizarea căilor ferate din Republica Moldova. 35 de milioane sunt un împrumut de la Trezoreria franceză, iar 40,77 milioane un credit bancar. Guvernul de la Chisinau a aprobat la 26 aprilie o hotărâre privind iniţierea negocierilor. Potrivit proiectului, banii vor fi utilizaţi pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Chişinău-Ungheni.

În decembrie 2022, Uniunea Europeană a aunţat că va acorda un grant în valoare de 20 milioane de euro pentru reabilitarea căilor ferate pentru conectarea Republicii Moldova la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T). Lungimea totală a rețelei de cale ferată din Republica Moldova este de peste 1150 km.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter