Astăzi se împlinesc 80 de ani de la una dintre cele mai tragice pagini din istorie, Foametea din 1946–1947, provocată de regimul stalinist. În acei ani, seceta severă și politicile de colectare forțată au dus la o catastrofă umanitară. Sute de mii de oameni au murit, iar doar în actualul teritoriu al Republicii Moldova se estimează peste 200.000 de victime. Porumbul devenise un lux, iar familiile își împărțeau ultimele boabe pentru a mai câștiga o zi de viață. În satul Mingir, raionul Hâncești, au fost comemorate cele peste 1.400 de victime ale opresiunii sovietice.
Cei care au supraviețuit calvarului de acum 80 de ani poartă și astăzi în memorie acea perioadă ca pe o rană deschisă. Unul dintre ei este Iacub Lupanciuc. Avea doar 8 ani în acea perioadă.
IACUB LUPANCIUC, supraviețuitor al foametei: Am ascuns vreo două tone de grâu într-o ladă mare unde noi înainte țineam pâinea, am scuns-o într-un loc unde noi țineam oile. Țin minte cum mureau oamenii pe stradă, țin minte cum mureau oamenii în case, neștiind nimeni de soarta lor, stăteau în case cu săptămânile până ajungeau în putrefacție apoi veneau cu căruța și îi încărcau ca pe gunoaie.
Oamenii își amintesc cu groază de foametea organizată de ocupanții sovietici.
Supă din coji de cartofi, apă cu puțin grâu, pâine din tărâțe și rumeguș erau câteva din soluțiile prin care mii de oameni au reușit să supraviețuiască foametei din 1946 – 1947. În memoria victimelor, în urmă cu un an, în satul Mingir a fost deschis un muzeu.
ELENA MIRCUS, director Muzeul de Istorie și Etnografie, satul Mingir: Un lux era porumbul, grâul nici nu mai vorbim că a fost scuturat până la ultimul grăunte din podul caselor. Porumbul era o delicatesă și copiii îl mâncau așa: boabele de grăunțe le puneau în gură, spuneau așa martorii oculari că era un lux ca o bomboană acel bob de porumb.
Un memorial dedicat celor peste 1.400 de victime ale foametei din anii 1946–1947 a fost inaugurat astăzi în cimitirul din satul Mingir, raionul Hâncești. Numărul victimelor reprezintă aproape jumătate din populația de atunci a localității. Cei prezenți la ceremonie au păstrat un moment de reculegere.
VALERIU PASAT, academician Institutul de Istorie: Anii 40-50 au fost niște ani deosebit de grei pentru toată populația. Și eu din 1989 mă ocup cu tematica represiunilor și foametei prin care a trecut poporul nostru. Pentru mine, cel mai complicat a fost să citesc documentele care le-am găsit în multe arhive în Rusia, aici la noi.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: Foametea a pornit de la o secetă dar a fost transfromată într-o tragedie de proporții de deciziile criminale ale regimului stalinist. Astăzi când avem privilegiul de a putea vorbi fără frică, trebuie să vorbim pentru cei care nu o mai pot face, numai așa ne putem asigura că minciuna nu va putea înlocui adevărul.
CRISTIAN JARDAN, ministrul Culturii: Nu a fost ceva întâmplător, a fost sub formă de represiune asupra întregii populații care trăia pe acest pământ. Este foarte important să cunoaștem aceste lucruri, să nu le uităm, să le comemorăm, să respectăm memoria victimelor pentru a putea construi un prezent și un viitor pentru țara noastră.
În satul Mingir au fost instalate 16 plăci comemorative ce poartă numele celor care și-au pierdut viața în foametea din 1946-1947. În fiecare a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie este comemorată acea perioadă care a dus la pierderea a 200.000 de vieți in Basarabia.
