Actualitate

/VIDEO/ Nicușor Dan a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al României

Nicușor Dan

Președintele ales al României, Nicușor Daniel-Dan, a depus jurământul în fața Parlamentului. Evenimentul a fost transmis în direct inclusiv de TVR Moldova, în cadrul unei ediții speciale.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

În cadrul evenimentului, președintele Curții Constituționale a citit rezumatul deciziei prin care mandatul lui Nicușor Dan a fost validat. După depunerea jurământului, Nicușor Dan a susținut primul său discurs în calitate de președinte al României. 

„Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică, s-au exprimat acum, arătând că sunteți interesați de direcția în care merge România. Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles, în limitele statului de drept, și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța pe care ați dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca acestea să se reformeze. Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea”, a spus el.

De asemenea, Nicușor Dan s-a referit la prioritățile pe care și le-a stabilit, enumerând schimbările pe care le susține în domeniul sănătății, economiei, educației, justiției etc.

În ce privește Republica Moldova, Nicușor Dan a subliniat următoarele priorități:

„Sprijinirea parcursului său european, consolidarea și extinderea proiectelor comune în domeniul infrastructurii energetice și de transport, crearea fondului de garantare a investițiilor românești în R. Moldova, continuarea și extinderea schimburilor culturale și academice și funcționalizarea acelor instituții care produc dificultăți - vămile și Autoritatea Națională pentru Cetățenie”.


După depunerea jurământului, urmează ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, unde președintele va prelua oficial funcția de la președintele interimar, Ilie Bolojan.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter