Social

Serviciile de transport riscă să fie suspendate. Transportatorii anunță proteste

Serviciile de transport riscă să fie suspendate. Transportatorii anunță proteste

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto lansează un nou avertisment autorităților și ameninţă că vor organiza proteste dacă nu se va adopta metodologia de calculare a tarifelor şi vor continua implementarea proiectelor e-GPS şi e-bilet. Transportatorii susţin că sunt obligaţi să adapteze vehiculele pentru persoanele cu dizabiliti, iar acest lucru este imposibil deocamdată, deoarece ar fi costisitor.

Una dintre problemele majore semnalate de transportatori este lipsa unei metodologii de calculare a tarifelor pentru serviciile regulate de pasageri. Directorul Asociaţiei susţine că metodologia a fost elaborată încă de anul trecut, dar procesul de aprobare este tărăgănat.


OLEG ALEXA președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: Al doilea subiect ţine de sistemul e-GPS şi E-bilet. Sistemul nu este altceva decât nişte abuzuri pe care nu ştiu de ce ministerul insistă deja de mai mulţi ani să implementeze. Acest sistem nu există în UE şi este inadmisibil. Iar sistemul e-bilet a fost conceput pentru a ne impune să cumpărăm un singur aparat de casă care deja este importat în Republica Moldova. Ar fi să includem în biletul de călătorie eliberat de şor locul îmbarcării şi debarcării, adică localitatea. Aceasta face imposibilă utilizarea oricăror aparate de casă rexistent în R. Moldova.


Transportatorii nu sunt de acord nici cu obligativitatea ca toate vehiculele să fie adaptate pentru persoanele cu dizabilități.


OLEG ALEXA președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: Acestă obligaţie pe lângă faptul că trebuie să fie stabilită prin lege nu printr-o scrisorică, ea tehnic este impsibilă de realizat în Republica Moldova. Şi doi, financiar la fel este imposibil. Noi ramura transportului nu dispunem de aşa mijloace financiare pentru a acorpi acest lucru.


Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale și Agenţia Naţională Transport Auto ne-au spus că vor reveni cu explicații. Guvernul susţine că cerinţele impuse transportatorilor vin doar să crească calitatea serviciilor.


In Uniunea Europeană, normele de transport sunt clar definite iar digitalizarea, reducerea emisiilor de gaze, facilitățile pentru toate tipurile de călători sunt obligatorii.


DANIEL VODĂ purtătorul de cuvânt al Guvernului: Soluţia de a găsi rezolvarea acestor probleme este la ministerul de resort MIDR, acolo unde transportatorii au uşile dechise la conducerea acestei instituţii. Dar aş vrea la Guvern să punctez că statul îşi doreşte ca pasagerii să aibă condiţii şi confort. Aceste condiţii să respecte şi un cadrul legal în vigoare şi ca prevederile legale existente a transportului să fie respectate.


Asociaţia Transportatorilor anunță că în cazul în care nu se va ţine cont de revendicările lor, călători ar putea rămâne fără servicii de transport. Ei nu exclud organizarea de proteste în următoarele săptămâni.


REPORTER: NADIA MIHUŢĂ

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter