Pentru tot mai mulți copii, vara nu înseamnă doar joacă sau ore în șir petrecute la telefon. Tot mai mulţi părinţi aleg să le ofere celor mici o vacanță activă - plină de mișcare şi creativitate. De la ateliere de pictură, la antrenamente sportive sau cursuri de dans, copiii descoperă noi pasiuni și își dezvoltă abilitățile.
O şcoală de pictură din Chişinău le oferă copiilor educație academică în domeniul artei și desenului. În jur de 20 de pici şi adolescenţi frecventează tabăra de vară, unde învaţă tehnici în pictură.
Eu vin deja de o săptămână şi îmi place foarte tare. Eu de mică visam să desenez foarte bine.
Majoritatea celor înscrişi la cursurile de pictură au vârste între 10 şi 15 ani.
OXANA GHIMPU, profesor de pictură: Copiii sunt foarte diferiţi. Sunt foarte inetresanţi, fiecare cu personalitatea lui. Încercăm să ne adaptăm, cu fiecare să găsim limbă comună. Îi învăţăm diferite tehnici. Acum punem bazele, cum trebuie corect de pus începutul şi de apropiat de acets lucru. Copiii mai mult fac acuarelă fac, material moale. Facem şi desene în creion.
Vacanța de vară devine pentru mulţi copii şi un prilej de a descoperi lucruri noi. Mulţi părinţi optează pentru ore de dans.
Îmi place foarte mult. Mişcări noi în fiecare zi. Tare mult îmi place.
Pentru părinți, aceste activități sunt şi o soluție pentru a investi în dezvoltarea personală a celor mici.
Uită de tot, de dimineaţă se pregătesc, nu cumva să uit să le aduc. Sunt pasionate de dans. Mă uit că sunt foarte atrase aici. Dansul are foarte multe beneficii. Copiii se dezvoltă armonios. Printre celelalte distracţii e bine venit şi dansul neapărat. Mai ales că evoluează în fiecare lună.
Fondatorul uneo şcoli de dans din Chişinău spune că, pe timp de vară, numărul înscrierilor scade faţă de alte perioade. În prezent, cursurile de sunt frecventate de 50 de copii cu vârste între 5 şi 16 ani.
ANDREI GROSU, fondatorul unui club de dans: Noi suntem prestatori de dansuri sportive. Psihologic noi lucrăm cu elevii noştri, pentru că nu este doar despre dansuri. În primul rând este artă. Este frumos şi ţinuta. Un dansator se diferenţiază de o persoană simplă cu ţinuta.
Şi taberele sportive sunt la mare căutare în timpul vacanţei de vară.
Mă motivează să vin aici la antrenamente pentru ca să devin puternic şi să fiu faimos când voi fi mare. Să am multe câştiguri şi medalii. Vreau să ajung campion olimpic şi acest sport ar fi o cale destul de bună să ajung acolo.
VLADIMIR DIMA, antrenor: Exerciţii şi antrenamente specializate în kickboxing şi Muay Thai, pregătire fizică generală. Sunt grupuri separate, pentru începători şi pentru avansaţi. Noi divizăm. Băieţii se dezvoltă fizic, se dezvoltă caracterul.
La acest club de sport am întâlnit şi doi copii din Iaşi.
Antrenamente frumoase, intense. Eu personal am venti aici în pregătire. Să mă rpegătesc pentru campionatul mondial din Italia, Verona. Am venit să învăţ Muav Thai. Recomand tuturor părinţilor să-şi îndrume copilul către sport. Că-i Kickbox, Muay Thai, Rugby, ideal ar fi ca orice copil să facă sport.
Psihologii spun că astfel de activități nu doar că îi țin departe pe cei mici de ecrane, ci mai contribuie la dezvoltarea lor fizică, emoțională și socială.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU Imagine: D. Lupu, A. Cereseu