„Donează o carte, dăruiește o speranță!" – cu acest gând, elevii din Valea Lupului, Iași, au ales să împartă cu alți copii bucuria lecturii. Au răscolit pe rafturile propriilor biblioteci, au ales volumele preferate, le-au pregătit cu grijă și, în multe dintre ele, au lăsat câte un gând bun pentru copilul care urma să le descopere. Astfel, „Podul de cărți" a trecut Prutul și a ajuns în satul Bașcalia, raionul Basarabeasca. Un pod construit nu din cărămidă, ci din povești, personaje și pagini răsfoite cu drag, care îi apropie pe copiii de pe cele două maluri.
Pentru elevii din satul Bașcalia, fiecare carte primită în dar înseamnă o bucurie. Unii copii au găsit povești pe care și le doreau de mult, iar alții au descoperit, printre pagini, mesaje scrise special pentru ei de colegii de peste Prut.
Volumele donate sunt variate – de la literatură clasică română și universală până la cărți contemporane.
GALINA IABANJI, bibliotecară, satul Başcalia, raionul Basarabeasca: Mulțumim donatorilor din suflet, din inimă le mulțumim, pentru că este o mare bucurie și pentru noi și pentru instituțiile din comunitatea noastră, pentru întreaga comunitate, pentru grădiniță, pentru școală, pentru acești copii care vedeți cât sunt de bucuros și de fericiți, pentru că am citit deja și am recitit unile cărți de mai multe ori, pentru că nu mai aveam ceva nou, știți ce le oferi, să le satisfacem necesitățile, dorințele lor, iată chiar avem o căsuţă cu sugestii, unde majoritatea copiilor doresc mai multe cărți.
MARIA SCUTARU, profesoară de clasele primare, satul Başcalia, raionul Basarabeasca: Să înțeleg că nu prea toți au posibilitatea să meargă să cumpere din librări. Fiecare acasă are o mică bibliotecă și cred că o carte, dacă o să mai punem plus în biblioteca lui, n-o să-i strice.
Proiectul „PODUL DE CĂRŢI TVR IAŞI”- Donează o carte schimba un destin, inițiat de TVR IAŞI și TVR Moldova, se derulează cu sprijinul Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi.
NICOLAE MOCANU, directorul TVR Moldova: Podul de cărți TVR Iași-TVR Moldova continuă. Ținem să mulțumim Consulatul General a Republicii Moldova la Iași, domnului Ion Coşer, televiziunea române din Iași, școlii din localitatea Valea Lupului, care au făcut această bucurie și următoarea destinație, sperând să o facem cât mai curând, cu noi cărți a copiilor din România pentru copiii din Republica Moldova.
Cei care doresc să susțină proiectul sau să primească donații pot accesa pagina de Facebook „PODUL DE CARTI-TVR IASI”.