Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că monitorizează permanent situația epidemiologică internațională, după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat urgență de sănătate publică de importanță internațională în contextul focarelor provocate de virusul Bundibugyo, o variantă a virusului Ebola, în Republica Democrată Congo și Uganda.
Potrivit datelor actualizate, în provincia Ituri din Republica Democrată Congo au fost confirmate opt cazuri de laborator, fiind investigate alte 246 de cazuri suspecte. Totodată, autoritățile au raportat 80 de decese în cel puțin trei zone afectate. În Uganda au fost înregistrate două cazuri confirmate, dintre care unul s-a soldat cu deces, la persoane care au călătorit anterior în Republica Democrată Congo.
ANSP precizează că, deși evoluția focarelor este atent urmărită, riscul de import al bolii în Republica Moldova și în alte state europene rămâne redus. Transmiterea virusului necesită contact direct cu sângele, secrețiile sau alte fluide biologice ale unei persoane bolnave simptomatice, situație considerată puțin probabilă în cazul călătoriilor obișnuite.
În contextul apariției focarelor, instituția a intensificat supravegherea epidemiologică la punctele de trecere a frontierei și menține coordonarea cu OMS și alte autorități internaționale de sănătate publică pentru aplicarea rapidă a măsurilor necesare, în funcție de evoluția situației.
Virusul Bundibugyo face parte din aceeași familie virală ca și Ebola clasică și provoacă o febră hemoragică severă. Boala se poate manifesta prin febră bruscă, slăbiciune accentuată, dureri musculare, cefalee și dureri în gât, urmate de vărsături, diaree, erupții cutanate și, în forme grave, hemoragii interne și externe. Perioada de incubație este cuprinsă între două și 21 de zile.
În prezent, nu există vaccinuri sau tratamente specifice aprobate pentru această variantă a virusului, fiind aplicat doar tratamentul de susținere.
Citește și: Atacul vascular cerebral în Moldova: „Cel mai tânăr pe care l-am avut a fost de 16 ani”Deși OMS nu recomandă restricții de călătorie, autoritățile sanitare recomandă evitarea deplasărilor neesențiale în zonele afectate. Persoanele care călătoresc în aceste regiuni sunt îndemnate să evite contactul cu persoane bolnave și animale sălbatice, să respecte regulile de igienă și să solicite imediat asistență medicală dacă dezvoltă simptome în termen de 21 de zile de la revenire.
ANSP subliniază că populația Republicii Moldova care nu intenționează să călătorească în zonele afectate nu este expusă unui risc semnificativ de infectare și recomandă informarea exclusiv din surse oficiale.