Astăzi se încheie starea de urgență în domeniul energetic, care a durat 60 de zile. Premierul Dorin Recean a anunțat că, deocamdată, aceasta nu va mai fi prelungită. Între timp, a avut loc o nouă şedinţă a Comsiiei pentru Situaţii Excepţionale. Ce decizii au fost luate ne spune colega mea, Nadia Mihuţă.
NADIA MIHUŢĂ jurnalist TVR MOLDOVA: „Potrivit premierului Dorin Recean, starea de urgenţă nu va mai fi prelungită deocmadată, întrucât la această etapă au fost create condițiile necesare pentru ca regiunea transnistreană să fie asigurată cu gaze naturale.
Premierul a mai precizat că astăzi, la ședința Comisie pentru Situații Excepționale au fost luate câteva decizii importante.
Prima prevede că 1,2 miliarde de lei, bani din ajutorul extern, să fie alocate pentru compensaţii. Astfel, cetăţenii înscriși în programul de compensații vor primi pentru sezonul de încălzire ajutor lunar ce variază între 500 şi 1400 de lei.
A doua decizie adoptată de CSE prevede că cele 30 de milioane de euro din ajutorul umanitar de urgență acordat de Uniunea Europeană vor fi transferate în contul Energocom, care în această perioadă a cumpărat gaz pentru malul stâng, în sumă de 20 de milioane de euro, precum și energie electrică pentru malul drept de 10 milioane de euro.
Între timp, Tiraspolul pare să facă concesii înaintate de Chişinău. Mai exact, aşa zisele autorităţi informează că 11 posturi ilegale de control din zona de securitatea urmează a fi eliminate.
Biroul de Reintegrare spune că deocamdată nu a primit o informare oficială, iar acest lucru urmează să fie verificat de către reprezentanţii Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii.
Amintim că Tiraspolul a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru depăşirea crizei energetice. În urma acestei decizii, Chişinăul a anunţat că este de acord ca malul stâng să primească gaze prin firme intermediare, însă cu anumite condiţii.
O companie din Ungaria ar urma să aducă gazele la frontiera cu Republica Moldova, costurile fiind acoperite de o firmă din Dubai. Aşa-numitul lider al regiunii, Vadim Krasnoselski, declara anterior că Federaţia Rusă va suporta cheltuielile pentru livrarea gazului.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a precizat, însă, că banii pe care îi oferă Rusia pentru plata gazelor nu sunt acordaţi sub formă de credit, ci ca grant.”