Economic

Un basarabean a reuşit să-şi împlinească visul de a avea o pensiune, datorită unor proiecte susţinute financiar de Uniunea Europeană

Un basarabean a reuşit să-şi împlinească visul de a avea o pensiune, datorită unor proiecte susţinute financiar de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a scos milioane de oameni din sărăcie și a îmbunătățit nivelul de trai în zeci de state, inclusiv în Republica Moldova. Granturi, credite preferenţiale, programe în domeniul educaţiei şi deschiderea numeroaselor pieţe de desfacere. Toate au contribuit la revigorarea economică a ţării, iar sute de basarabeni reuşesc, anual, să-şi dezvolte afaceri, unele, prospere.

După ce a lucrat mai mulţi ani în străinătate, Dan Mereacre a decis să investească banii adunați într-o pensiune din satul Costești, raionul Ialoveni. Antreprenorul a beneficiat de câteva granturi care l-au ajutat să-şi dezvolte afacerea.

DAN MEREACRE, antreprenor ":ODA, am luat grantul PARE 1+1, cu care am pus motoarele la una din piscinele pe care o avem. Între timp am mai aplicat la proiecte europene. Am primit şi refuz şi undeva am căpătat educaţie. Ulterior peste câţiva ani am accesat grantul de ecologizare tot de la ODA, cu care am putut să instalez panouri solare şi să fim un pic mai eficient energetic."


GABRIELA SULEAC, jurnalist TVR MOLDOVA: "Pensiunea se află la 20 de kilometri de Chișinău și se întinde pe o suprafață de 5 hectare. In sezonul estival aici sunt organizate evenimente private iar iubitorii de pescuit au la dispoziție două lacuri."

Tânărul nu se opreşte aici şi intenţionează să depună dosarul pentru a doua etapă a Programului PARE, pentru a beneficia de încă jumătate de milion de lei.

DAN MEREACRE, antreprenor: "Planific să aplic pentru un sistem de ventilare şi de aer condiţionat pentru a spori eficienţa unei săli de agrement."

Acum, Dan e în febra pregătirilor pentru sezonul estival, aşa încât să-şi poată bucura turiştii cu servicii de calitate.

DAN MEREACRE, antreprenor: "La noi lumea se cazează, mănâncă gustos. Peştele e din lac, proaspăt, local, plimbări cu barca. Intenţionăm să procurăm biciclete, să facem un traseu turistic, dar acestea sunt planuri de viitor. Momentan încercăm să ne consolidăm forţele şi să ne deschidem pentru sezonul 2023."


Doar în ultimul an, cu sprijinul financiar al UE, au fost finanțate proiecte de energie regenerabilă, de reparaţie a școllori, au fost lansate proiecte de asigurare cu sisteme moderne de încălzire a blocurilor de locuinţe, a instituțiilor publice. Şi urmează multe alte programe.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter