Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Universitatea de Stat a Moldovei - Facultatea de Istorie și Filosofie, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Centrul de Excelență INIS „ProMemoria”, USM; Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi - Facultatea de Istorie, organizează o manifestare cultural-științifică dedicată celor 164 de ani de la Unirea Principatelor Române - Moldova și Țara Românească.
Evenimentul va avea loc la Universitatea de Stat din Moldova, Blocul Central, aula „Regina Maria”, pe data de 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00.

În program:
Deschiderea evenimentului: moderator - prof. univ. dr.hab. Anatol Petrencu, președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”
· „Hora Unirii” – moment artistic prezentat de ansamblul de dansuri populare „Cucoara”, clasa a III-a A, conducător artistic – Lucia Savastin
· Cuvânt de salut: conf.univ.dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova
· Cuvânt de salut: E.S. Cristian-Leon Țurcanu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova
· Cuvânt de salut: Narcis-Ionuț Afrăsinei, director adjunct ICR Chișinău
· Cuvânt de salut: Tatiana Nagnibeda – Tverdohleb - directoare Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău
Prelegeri publice:
· „Iași, leagăn al Unirii Principatelor și al Statului Român modern” – prof.univ.dr. Dumitru Vitcu, cercetător științific gr. I, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, al Academiei Române – Filiala Iași
· „Rosturi și semnificații ale Unirii Principatelor Române” – lect.univ.dr. Mircea-Cristian Ghenghea, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
· „Unirea Principatelor – geneza emancipării Națiunii Române” - prof. univ. dr. hab. Alexandru Arseni, Universitatea de Stat din Moldova
Moment artistic: Poezia „Cuza Vodă”. Recită Adela Solodchi, clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău
· „Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în viziunea contemporanilor” - Arina Sandu, clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău
Moment artistic: „Cântec de unire”. Ansamblul vocal al Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău, clasa a V-a. Conducător artistic – Tatiana Argint
· „24 ianuarie 1918 - o pagină de istorie românească scrisă la Chișinău” - Ion Negrei, cercetător științific, Institutul de Istorie, USM, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”
· „Muzee dedicate Unirii Principatelor Române” - Elena Cojocari, director adjunct, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
· Donație de carte și reviste cu tematică istorică