Curtea Constituțională a respins sesizarea celor 3 deputați socialiști, care au cerut verificarea constituționalității amendamentelor la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice.
Sesizarea a fost depusă de către deputații PSRM Vlad Batrîncea, Petru Burduja și Grigore Novac.
Aceștia au menționat că solicitarea lor de suspendare a amendamentelor „este justificată prin riscul producerii unor prejudicii şi consecințe negative iminente ca urmare a transmiterii în locațiune a spațiilor comerciale din edificiul aeroportului Chişinău, aflat în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chișinău", pentru o perioadă de cinci ani”.
În decizia CC, însă, se menționează că autorii nu au prezentat niciun argument raportat la Constituție cu referire la riscurile afectării vreunui domeniu stabilit de lege. „Prin urmare, nu există o bază suficientă pentru a dispune suspendarea acţiunii dispoziţiilor contestate.”, se mai spune în decizia CC.
Decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.