Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat, luni, demiterea directorului Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău în urma implicării acestuia într-un dosar de delapidare a banilor publici.
Nemerenco a subliniat că procurorii au solicitat suspendarea din funcție a tuturor celor implicați, însă ea va cere demisia tuturor, afirmând că „nu mai au nici un drept moral să intre în clasele cu elevi și să le vorbească despre valori morale.”
Ala Nemerenco a adăugat că „în loc să muncească cu migală la modelarea viitoarelor cadre medicale, ei le schilodesc sufletele tinere, predând modele de corupție sistemică.”
Acuzațiile ce vizează angajați ai instituției includ scheme de delapidare prin angajări fictive, colectarea de bani de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea agenților economici.
În prezent, directorul, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție se află sub învinuire, iar alte 5 persoane sunt cercetate în acest caz.