TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Un locuitor din stânga Nistrului a fost ucis, iar altul a fost rănit în urma unui incident armat la granița cu Ucraina

Un locuitor din stânga Nistrului a fost ucis, iar altul a fost rănit în urma unui incident armat la granița cu Ucraina

Un locuitor din stânga Nistrului a fost ucis, iar altul a fost rănit după ce au fost implicaţi într-un schimb de focuri la graniţa moldo-ucraineană, pe segmentul transinistrean. Totul s-a întâmplat acum o lună dar Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, a dezvăluit abia acum incidentul. Şi autorităţile constituţionale de la Chişinău au confirmat cazul fără a oferi detalii, dosarul fiind în atenţia anchetatorilor ucraineni.

MARKO ȘEVCENKO ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova: Doi locuitori din Transnistria, unul a fost grănicer sub egida MGB, altul se spune că a fost civil, dar eu presupun că a fost doar îmbrăcat în civil, au trecut granița ucraineană. Cei doi transnistreni, după toate informațiile organelor competente din Ucraina, au fost implicați în trafic ilegal. Unul din transnistreni a luat un pistol şi a făcut nişte împușcături către forţele de drept a Ucrainei. Drept răspuns, au deschis focul. Unul dintre transnistreni a fost ucis, iar altul a fost rănit și se află acum în spital.

Marko Șevcenko, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, a făcut aceste declaraţii într-o emisiune online. Reprezentanţii ministerului de Interne de la Chișinău spun că sunt gata să sprijine atât autoritățile de la Kiev cât și Tiraspolul în investigarea cauzei. Mai multe informații nu pot, însă, oferi în urma unei înțelegeri de confidențialitate cu partea ucraineană.

ADRIAN EFROS ministrul Afacerilor Interne: Persona rănită, cel mai probabil, este pe teritoriul regiunii transnistrene, dar în cadrul investigațiilor noi vom reveni cu detalii în cooperare cu Ambasada Ucrainei din Republica Moldova.

Schimbul de focuri a avut loc pe 10 ianuarie şi mai multe surse media din stânga Nistrului au scris despre el, dar de la Biroul pentru Politici de Reintegrare din Chişinău nu a venit nicio confirmare oficială.

OLEG SEREBRIAN vicepremier pentru Reintegrare: Un incident care s-a produs pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene. Autoritățile ucrainene l-au comunicat ieri, dvs. dacă aveți întrebări suplimentare le adresați la Ambasada Ucrainei. Colegul meu, domnul Efros a comunicat tot ce a avut la din partea Guvernului Republicii Moldova.

Nu se ştie dacă cei doi locuitori ai regiunii transnistrene, implicaţi în acest incident, au cetăţenia Republicii Moldova, mai spun reprezentanţii guvernului. Asta va stabili ancheta desfăşurată în Ucraina.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter