Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a amenințat un taximetrist să îl ducă la destinația dorită, fără a achita pentru serviciile de transport.
Potrivit sentinței, în seara zilei de 28 iunie 2024, inculpatul, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ungheni, a solicitat un taxi pentru o călătorie spre Călărași. După ce a urcat în mașina de taxi, inculpatul a amenințat taximetristul cu un cuțit, forțându-l să îl transporte până la Chișinău. Pe lângă faptul că nu a achitat călătoria, inculpatul a mai cerut și obținut 100 de lei de la șoferul de taxi.
În fața judecătorilor, inculpatul a declarat că, în timpul călătoriei a realizat de ilegalitatea acțiunilor sale și și-a cerut scuze de la șofer, dar i-a explicat că „nu a avut altă variantă”.
Astfel, conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, pentru răpirea unei persoane și a unui mijloc de transport.
Inculpatul a fost pus sub învinuire și pentru tâlhărie, însă instanța l-a achitat pe acest capăt de acuzare. Procurorii vor contesta sentința cu apel.