Politic

Igor Grosu: „Limba română ar urma să înlocuiască sintagma de "limbă moldovenească" în legislația Republicii Moldova”

Dreptate limbii române
Sursa video: TVR MOLDOVA

Limba română ar urma să înlocuiască sintagma de "limbă moldovenească" în legislația Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de președintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, la postul public de televiziune. Acest lucru se va întâmpla în primăvara anului viitor şi va coincide cu o dată istorică importantă, a mai spus preşedintele legislativului.

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a delcarat că, în prezent, relațiile dintre Republica Moldova şi România sunt extraordinare şi fireşti.

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: Avem relații extraordinare, în sfârșit relații corecte, omenești, firești cu România. Când ne aducea camioanele cu vaccinuri, guvernarea socialistă le primea sub podul de la Telecentru. Acum avem relații foarte bune, proiecte importante, construim poduri, linii de interconexiune, acum trebuie să aducem investitori români.”

Întrebat de ce, până acum, în legislaţie nu a fost înlocuită sintagma "limba moldoveanească" cu limba română, Igor Grosu a spus că aces lucru s-ar putea întâmpla la primăvara.

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului:Și da, și nu, vorba ceea, cu tot respectul față de juriști. Știți cum – câți juriști, atâtea opinii. Că nu este nevoie de aceste 67 de voturi, e o opinie. Unii spun că e nevoie de această majoritate. Sunt alţii care spun că, da, putem interveni, dacă nu în Constituție, atunci în legislația conexă, în legile în care este menționată sintagma. Iată aici noi putem interveni și acesta ar fi un lucru mai sigur pe care-l putem face. Până la sfârșitul acestui an nu o să reușim, dar o s-o facem. S-ajungem sănătoși în primăvară și probabil atunci o să fie un moment și o dată istorică importantă pentru a veni cu astfel de inițiative."

Articolul 13 din Constituția Republicii Moldova prevede că limba de stat este "moldovenească, funcţionând în baza grafiei latine". În 2013, Curtea Constituţională a constatat că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, deoarece această denumire se regăseşte în Declaraţia de Independenţă, un act care e mai presus decât Constituţia.

ALEXANDRU ARSENI expert în drept constituţional: „Proiectul Constituţiei R. Moldova a adoptat al 12 martei 1993, în prima lectură de către Pralment se stipulează: "pornind de la declaraţia suveranităţii şi declaraţia de inependenţă. În declaraţia de Indepenedenţă s-a stipulat foarte clar că l. română este limba noastră oficială. Parlamentul nou ales, a ingnorat declaraţia suveranităţii, de independenţă nici nu s-a făcut referinţă la textul adoptat în prima lectură, s-a adoptat ca o lege simplă."

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Tudor Panţîru, a afirmat anterior, că, Hotărârea Curţii produce efecte directe. Astfel, după decizia Curţii Constituţionale din 2013,  este suficientă doar intervenția organelor Executivului responsabile de ajustarea textului actelor normative.

ALEXANDRU ARSENI expert în drept constituţional:Hotărârile Curţii constituţionale, conform art.140 sunt definitive şi nu pot fi reviziute şi trebuiesc puse în aplicate de către organul Legislativ. Parlamentul este obligat, nu că vrea sau nu, e obligat să treacă la punerea în aplicare a declaraţiei de Independenţă şi hotărîrii Curţii Constituţionale. Introducând această sintagmă autentică, ştiinţific argumentată "Limba Română" cu votul majorităţii simple.”

Recent, Academia de Științe a lansat un apel către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţa şi președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu privire la schimbarea articolului 13 din Constituție, care se referă la denumirea limbii de stat.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter