Un bărbat din raionul Hînceşti a fost reținut si este suspectat că și-ar fi agresat, în mod repetat, fiica in virstă de 15 ani. Poliţia a fost alertată de către reprezentanţii școlii unde învăța fata și au inceput o anchetă. Autorităţile au hotărât ca minora să fie plasată de urgenţă în grija unei rude. Atenţie, vă avertizăm că urmează informatii ce vă pot afecta emoţional.
În urmă cu două săptămâni, autorităţile au fost sesizate despre fuga fetei de acasă. S-a creat imediat o comisie pentru a stabili motivele și s-a stabilit că fata ar fi fost bătută de tatal ei. Faptele s-au repetat, iar fata a lipsit o zi și de la şcoală. Ea îi spusese psihologului că ar fi fost abuzată sexual chiar de către tatăl ei și imediat au fost anunţate autoritățile.
Mama, la fel, are nevoie de consiliere psihologică ca şi fetiţa. Mama neagă faptul, deşi fetiţa spune că ştia în jur de un an de zile. Mama nu îşi vede fiica ca o victimă. Dânsa o vede aşa puţin vinovată. Relaţia dintre mamă şi fiică e foarte rece.”
Asistentul social susține că familia fetei se afla în evidenţă ca fiind una vulnerabilă dar nu au fost reclamatii la politie despre exces de alcool sau violență domestică. Nici la controalele pe care le-ar fi făcut nu au fost sesizate probleme. În prezent, fata beneficiază de consiliere psihologică.
„În orice caz suspectat, instituţia emite fişa de sesizare, aşa cum am procedat în cazul dat. S-au respectat toţi paşii legali. La momentul actual copilul frecventează zilnic orele şi este consiliat de psihologul din cadrul instituţiei.”
Familia nu se afla la evidenţa poliţiei, iar ambii părinţi ai fetei lucrau cu ziua. Aceştia mai au doi copii minori. Politia cercetează acum dacă este adevărat că mama fetei știa ce se întâplă şi a tăinuit faptele timp de un an.
VITALIE ŢURCAN, şef al IP HÎNCEŞTI: „Evident că se învestighează toţi copiii. Mama, la moment, nu face declaraţii. La moment, bănuitul nu face declaraţii, însă organul de poliţie o să înfăptuiască toate acţiunile necesare ca să-i demonstreze vinovăţia.”
De la începutul anului, peste 200 de copii au fost victime ale agresiunilor sexuale.
VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: „Cu regret, constatăm că avem un număr de ridicat şi este şi în cazul familiilor, fie concubinul, fie fratele vitreg. Chiar de curând am avut şi fraţii mai mari, au violat sora mai mică.”
SVETLANA GOREA, psiholog:„În asemenea cazuri când se abuzează copiii, sunt două categorii: în prima e atunci când se consideră o boală, o deviere psihică. Dar şi când se consumă alcool şi se pierde controlul asupra raţiunii.”
Am încercat să vedem ce măsuri va întreprinde Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, în acest caz. Responsabilii ne-au spus că vor reveni ulterior cu detalii.