Social

Anchetă în cazul fetei care ar fi căzut în gol de la etajul cinci al Institutului Mamei şi Copilului

video

Autoritățile s-au autosesizat şi au început o anchetă în cazul fetei de şaisprezece ani care ar fi căzut în gol de la etajul cinci al Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău. Reprezentanţii spitalului spun că au acordat îngrijiri medicale pacientei și au sunat la poliţie. Victima este internată în stare gravă la Reanimare.

Incidentul s-a produs ieri, în jurul orei 15. Reprezentanţii Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău presupun că pacienta de 16 ani ar fi căzut de la înălţime.

ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Adolescenta de 16 ani a fost găsită în curtea spitalului. Din primele informaţii, se pare că s-ar fi prăbuşit de la etajul cinci al blocului pediatric, aflat în spatele meu. Angajaţii unităţii sanitare i-au acordat primul ajutor şi apoi au internat-o la secţia de reanimare unde primeşte tratament de specialitate pentru rănile suferite în urma căderii de la înălţime.

Pacienta era internată de câteva zile în secţia de neurologie. Era sub supravegherea medicilor și nu era însoţită de familie sau rude. MAXIM CAZACU, purtător de cuvânt, Institutul Mamei şi Copilului: A fost găsită în afara instituţiei, având diverse leziuni şi traumatisme, sugerând o posibilă cădere de la înălţime. Imediat pacienta a fost tarnsportată în cadrul Departamentului de Anesteziologie şi Terapie Intensivă, unde se află şi până la moment, în stare gravă, dar stabilă. Este conştientă. Echipa emdicală îi oferă toate îngrijirile medicale necesare.

Reprezentanţii Institutului Mamei şi Copilului sunt rezervaţi în declaraţii. Victima era internată într-un salon de la etajul cinci, în care mai erau pacienţi. Nimeni nu a văzut momentul incidentului.

MAXIM CAZACU, purtător de cuvânt, Institutul Mamei şi Copilului: Noi putem spune că era internată în cadrul instituţiei, dar deja cauzele exacte urmează să fie stabilite. Noi vom oferi toate datele necesare şi vom conclucra împreună cu organele de drept pentru a stabili toate circumstanţele. Se presupune că leziunile ar fi fost provocate de o cădere de la înălţime. De ce nu a fost chemată poliţia la momentul incidentului? - Deci, noi la momentul când am vrut să sesizăm organele de poliţie, ei deja se autosesizase din presă. Toate evenimentele s-au întâmplat foarte rapid.

Poliţia s-a autosesizat după ce informatiile au apărut pe Internet. Oamenii legii nu oferă deocamdată alte detalii.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter