În ultima perioadă, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în cadrul exercițiului de stabilire a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, înregistrează o scădere constantă a acestor valori.
Pentru un litru de benzina, șoferii din R. Moldova vor scoate din buzunar 24 de lei și 95 de bani, cu 9 bani mai puțin, iar pentru un litru de motorină vor achita 22 de lei și 83 de bani, cu 28 de bani mai puțin.

„Dacă acum două săptămâni, prețul maximal pentru motorina standard era stabilit la nivelul de 25,23 lei/litru, atunci la situația din 10.02.2023 acesta ajunge la nivelul de 22,83 lei/litru, înregistrând astfel o ieftinire de 2,4 lei/litru sau de circa 10%”, precizează ANRE într-un comunicat de presă.
ANRE menționa anterior că potrivit metodologiei actuale de calcul, prețurile maximale la produsele petroliere stabilite de ANRE urmează tendința cotațiilor la bursele internaționale, care reprezintă principala componentă ce influențează zilnic nivelul acestora.
Începând cu septembrie 2021 ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.