Secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin, a avut marți prima sa convorbire telefonică cu noul ministru al apărării naționale din România, context în care șeful Pentagonului a reafirmat angajamentul SUA față de România în baza articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă.
Potrivit unui comunicat al Pentagonului remis CaleaEuropeană.ro, discuția dintre Austin și Tîlvăr a avut loc pentru a reflecta asupra relației bilaterale solide de apărare dintre cele două țări.
“Secretarul Austin a mulțumit României pentru găzduirea celui de-al doilea cel mai mare contingent de forțe americane de pe flancul estic al NATO și a reafirmat angajamentul Statelor Unite în temeiul articolului 5 față de Alianță“, a transmis, în comunicat, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, generalul de brigadă Pat Ryder.
Secretarul Austin și ministrul Tîlvăr și-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean, în contextul în care barajele de rachete rusești și atacurile cu sisteme aeriene fără pilot au ucis și rănit civili nevinovați și au lăsat multe persoane fără căldură, apă și electricitate, odată cu venirea iernii.
Liderii au discutat, de asemenea, despre eforturile de securitate și de asistență umanitară în curs de desfășurare pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii continue a Rusiei, conchide sursa citată.
Conversația telefonică dintre Austin și Tîlvăr a avut loc în timp ce miniștrii de externe din țările NATO s-au reunit în premieră la București pentru a discuta sprijinul pe care aliații vor continua să-l furnizeze Ucraina, pentru a reconfirma importanța strategică a Mării Negre și angajamentul de a apăra aliații de pe flancul estic.
Aflat la București, unde a purtat și consultări politice bilaterale cu ministrul român de externe, secretarul de stat Antony Blinken a transmis că SUA nu vor fi descurajate și că vor consolida prezenţa NATO în Marea Neagră.
În același timp, și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a asigurat marți, la finalul primei zile a reuniunii miniștrilor de externe din NATO de la București, că Alianța poate aduce forțe suplimentare în regiunea Mării Negre dacă este necesar, mesajul său venind în contextul în care președintele Klaus Iohannis a solicitat implementarea cât mai curând a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid care privesc securitatea flancului estic și a regiunii Mării Negre.
În ceea ce privește prezența SUA în România, la summitul NATO de la Madrid președintele Joe Biden a anunțat că va instala în România o brigadă americană de aproximativ 3.000 de militari și comandamentul acesteia capabile să disloce elemente subordonate pe flancul estic, suplimentând prezența militară a SUA în România, care la acel moment era constituită din aproximativ 2.000 de soldați.
Potrivit unui comunicat dat publicității de Departamentul de Stat cu ocazia aniversării a 25 de ani de Parteneriat Strategic, aproximativ 3.000 de soldați americani sunt staționați în prezent în România, aproape 2.800 fiind din cadrul Diviziei 101 aeropurtate (Air Assault) și fiind prezenți la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Se preconizează că viitoarele elemente ale echipei de luptă a brigăzii americane vor avea, de asemenea, cartierul general la baza de la Mihail Kogălniceanu.
De asemenea, în 2014, Marina SUA a înființat oficial Naval Support Facility-Deveselu, unde a fost construită facilitatea de apărare antirachetă Aegis Ashore. Baza găzduiește aproximativ 200 de militari ai Marinei americane
Baza aeriană 71-a, situată la Câmpia Turzii, găzduiește în prezent aproximativ 100 de aviatori americani care sprijină operațiunile dronelor MQ-9 Reaper ale Forțelor Aeriene ale SUA.