Un bărbat de 39 de ani din Chișinău a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 33 de episoade de furt, și infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate narcotică, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani.
Potrivit procurorilor, în perioada 2016-2019, inculpatul a comis mai multe furturi pe teritoriul capitalei, din diverse locații. Acesta sustrăgea portmonee, telefoane mobile, bani și alte bunuri. Părților vătămate le-a fost cauzat un prejudiciu material total de peste 350 000 lei.
Același inculpat, la 22 iulie 2019, intenţionat, nedeţinând permis de conducere, cu încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutiere, fiind în stare de ebrietate provocată de stupefiante, a urcat la volanul automobilului de model „Renault Megane", pe care l-a condus prin comuna Bubuieci, mun. Chişinău. În rezultat, a pierdut controlul asupra automobilului, a ieşit de pe carosabil şi a tamponat un gard.
Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.