Mai multe parohii care în prezent aparțin de Mitropolia Moldovei, Patriathia Rusă, și-au exprimat intenția de a adera în comun la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.
Potrivit lui Constantin Olariu, secretar eparhial al Mitropoliei Basarabiei, intenții de aderare sunt într-un mod continuu.
„În marea majoritate a cazurilor, comunitatea religioasă este cea care înaintează demersurile de trecere la Mitropolia Basarabiei”, a spus Constantin Olariu.
Acesta a făcut precizări și despre motivul pentru care parohiile ce aparțin de Mitropolia Moldovei aleg să se organizeze pentru a adera împreună la Mitropolia Basarabiei.
„Ca rezultat al stigmatizării și represiunii preoților din partea Mitropoliei Moldovei, preoții comunică între ei și se organizează ca să adere în grup, să facă un demers comun de aderare la Mitropolia Basarabiei”, a spus Constantin Olariu.