Social

O basarabeancă din Soroca a reuşit să dezvolte la Iaşi o patiserie, care între timp a devenit una dintre cele mai populare în oraş

O basarabeancă din Soroca a reuşit să dezvolte la Iaşi o patiserie, care între timp a devenit una dintre cele mai populare în oraş

O basarabeancă din Soroca, mamă a trei copii, a reuşit să dezvolte la Iaşi o patiserie, care între timp a devenit una dintre cele mai populare în oraş. Nicoleta Hriţcu administrează acum mai multe cofetării, în care se vând peste 65 de feluri de deserturi artizanale.

„Bine aţi venit la cuptorul moldovencei. Noi avem produse de cofetărie şi patiserie. Aici avem vitrina cu produse de patiserie, acolo avem vitrina cu produse de cofetărie.”

Antreprenoarea administrează, la Iaşi, şapte patiserii în stil tradiţional. Decorul şi culorile amintesc de bucătăria veche a buniciilor.

NICOLETA HRIŢCU, antreprenoare: „Nu am vrut să mă duc în zona de tradiţional neapărat. Am vrut să fie un fel de tradiţional mai nou, sau reinterpretat.”

În trei din cele şapte patiserii au fost amenajate spaţii pentru clienţi, iar aceştia pot savura din prăjiturile şi plăcintele preparate după reţete tradiţionale. Nicoleta are zilnic peste o mie de clienţi.

„Se apropie de gustul copilăriei, ca să spun pe scurt. Moldoveni suntem moldoveni şi automat cuptorul ne aduce aminte de bunici şi de tradiţii.”

Ideea de a porni o astfel de afacere i-a venit Nicoletei Hriţcu acum 11 ani, după ce a participat la un concurs culinar. A vândut un teren,a accesat fonduri din partea statului şi, astfel, a reuşit să adune 21 de mii de euro care i-a investit într-un laborator de preparare a prăjiturilor.

NICOLETA HRIŢCU, antreprenoare: „În 2013, am deschis un laborator foarte mic, cu magazinul în faţă. Total suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Acum suntem în 2023 şi avem un laborator de 500 de metri pătraţi.”

Cofetarii din patiseria Nicoletei produc o varietate de 65 de deserturi - torturi, plăcinte, prăjituri şi biscuiţi.

„Aici avem un tort pădurea neagră, aici un tort iaurt şi aici un mus de tricolor. Toate sunt extraordinar de bune. Eu cred că toate de la noi sunt căutate. Sunt cu produse naturale şi nu au cum să fie căutate.”

NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „Produsele de cofetărie se păstrează în camera frigorifică la o temperatură de cel mult patru grade. Aici sunt tot felul de prăjituri şi torturi care îţi lasă gura apă. Ele vor fi la păstrare în frigider până mâine dimineaţă.”

În prezent, Nicoleta are 80 de angajaţi şi o cifră de afaceri este de două milioane şi jumătate de euro.

NICOLETA HRIŢCU, antreprenoare: „Visul meu este să hrănesc cât mai mulţi oameni cu un produse de calitate şi curat şi proaspăt. Deci asta este cumva, viziunea companiei noaste.”

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter