Social

Ce statut are Cristian Botgros în dosarul Andreei Cuciuc? Precizările lui Viorel Cernăuțeanu

post-img
imagine simbol

Probele prelevate în cazul decesului Andreei Cuciuc se păstrează la Centrul de medicină legală și pot fi dispuse oricând investigații repetate, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV. Șeful poliției a mai precizat că instrumentistul Cristian Botgros, nepotul dirijorului Orchestri „Lăutarii”, Nicolae Botgros, are statut de martor.

„Noi am solicitat ce fel de expertiză să se efectueze și medicii ne-au prezentat raportul. Dacă cineva este nemulțumit, are dreptul de a-l contesta, să solicite expertiză repetată pentru a elucida aceste situații. Eu înțeleg durerea părinților, dar în același timp trebuie să fim corecți și cu alte persoane și cu cei care efectuează acele verificări de instrumentare a cazului”, a spus Cernăuțeanu.

Totodată, șeful poliției naționale a afirmat că expertiza medicală nu a relevat urme de substanțe narcotice în corpul tinerei și doar cantități de alcool neînsemnate.

„În raport, medicii sau medicina legală nu a stabilit substanțe psihotrope sau stupefiante în organismul fetiței. Unicul lucru depistat a fost o cantitate de alcool (...). Am văzut unele declarații în care s-a spus că organul de urmărire penală nu a solicitat să vadă dacă sunt droguri sintetice în sânge. Vreau să vă asigur că s-a solicitat, a fost una dintre cele mai sofisticate expertize. Același lucru despre imaginile video din local. Lumea a văzut videoul cap coadă. Din păcate, suntem obligați să întreprindem toate acțiunile pentru a elucida și a nu se lăsa loc de interpretare”, a mai spus el.

Viorel Cernăuțeanu a precizat că în prezent sunt audiate toate persoanele care au participat la petrecere alături de Andreea Cuciuc. El a mai spus că Cristian Botgros are statut de martor.

„Acuzațiile că cineva ar fi omorât-o sau cineva i-ar fi dat anumite substanțe nu pot fi luate nicidecum în calcul, deoarece este o expertiză medicală care arată foarte clar cazul decesului. (Cristian Botgros - n.r.) Are statut de martor. Statutul de bănuit trebuie să întrunească anumite bănuieli infracționale”, a detaliat șeful poliției naționale.

Citește și: Cristian Botgros a fost audiat în dosarul morții Andreei Cuciuc. Avocat: El se declară nevinovat

La un an de la decesul subit al fiicei interpretului Igor Cuciuc, tragedia a revenit în atenția publică. Într-un interviu, părinții Andreei au spus că tânăra ar fi fost otrăvită, iar vinovat ar fi „nepotul unui instrumentist”, fără a-i dezvălui numele.

După aceste declarații, au reacționat Nicolae Botgros, dar și nepotul său, Cristian. Ei au precizat că familia lor este victima unei defăimări publice și că sunt gata să colaboreze cu ancheta.

Instrumentistul Cristian Botgros, nepotul dirijorului Orchestrei „Lăutarii”, Nicolae Botgros, a fost audiat pe 6 noiembrie de către poliție în cazul morții Andreei Cuciuc, potrivit avocatei Corina Digore, care reprezintă interesele familiei Botgros.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter