Actualitate

Principesa Sofia, în vizită la instituții de învățământ din Chișinău

Principesa Sofia, în vizită la instituții de învățământ din Chișinău

Principesa Sofia, cea de-a patra fiică a regelui Mihai şi a Reginei Ana, s-a întâlnit, la Chişinău, cu studenţii beneficiari ai burselor Casei Regale Române dar şi cu elevii liceului Gheorghe Asachi. Alteţa Sa Regală i-a încurajat pe tineri să muncească asiduu pentru a-şi asigura un viitor prosper şi a contribui la dezvoltarea ţării.

ASR PRINCIPESA SOFIA A ROMÂNIEI: Este o mare onoare pentru mine să fiu aici, alături de voi. Voi sunteţi viitorul, ştiţi acest lucru. De altfel, vi s-a tot zis de o mie de ori. Fără educaţie, totul este pierdut. Puţin contează disciplina pe care o studiaţi,  depuneţi tot efortul şi dăruirea în procesul de studiu şi puneţi umărul la dezvoltarea ţării voastre la fel cum o facem şi noi.

IGOR ŞAROV rector, Universitatea de Stat a Moldovei: Prezenţa dvs. adaugă o notă distinctă şi prestigiu acestei ocazii iar noi suntem profund recunoscători pentru sprijinul şi interesul constant pe care îl acordaţi educaţiei şi culturii.

Familia Regală română a implementat mai multe proiecte sociale, economice şi educaţionale în Republica Moldova, printre care şi o serie de burse acordate studenţilor merituoşi.

DUMITRU STOICA beneficiar, bursa "Regele Ferdinand I", 2021: Graţie acestei distincţii care, de fapt, a marcat rezultatele mele anterioare ce ţine de implicarea cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor, la nivel local şi naţional, având această apreciere a Majestăţii Sale, am continuat să promovez acest deziderat, încadrând mai  mulţi tineri, mai mulţi cetăţeni.

EVELINA DESCALUI beneficiar, bursa "Regina Maria": A adus pondere carierei şi, de altfel, mie ca personalitate, întrucât a contribuit la cristalizarea sistemului de valori şi de principii. A venit ca o încununare a eforturilor depuse zi de zi.

În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Principesa Sofia s-a întâlnit şi cu elevii şi profesorii Liceului teoretic "Gheorghe Asachi", din Chişinău, care, în perioada interbelică, a purtat numele Reginei Maria.

"-Cum vă merge, sunteţi bine?
-Da!
-Ce faceţi astăzi?"

Vădit emoţionaţi, elevii au aratat că ştiu foarte multe despre familia regală a României dar şi despre legăturile ei cu instituţia în care învaţă.  

"Am fost foarte bucuros, mi-a fost foarte interesant. Pentru prima dată vă astfel de (n.r. personalităţi), foarte interesant. S-a născut în 1957 în Grecia, Atena, capitala ţării, iar acum trăieşte în România şi azi a venit la noi în Republica Moldova."


"Principesa Sofia a venit la noi, la Liceul "Gheorghe Asachi" şi a intrat în a noastră clasă. Noi am fost foarte fericiţi."


NATALIA BULAT director, Liceul Teoretic "Gheorghe Asachi", Chişinău: La 20 mai 1920 Regina Maria împreună cu ASR Principesa Elisabeta a vizitat Liceul "Regina Maria", pe atunci, şi a salutat mulţimea de la acest balcon care e o bijuterie a municipiului Chişinău.

Vizita Principesei Sofia a României se numără printre proiectele prin care Casa Regală întăreşte permanent legăturile istorice, culturale şi sociale între România şi Republica Moldova.

"Vă mulţumim frumos. O vizită scurtă dar importantă pentru noi."

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter