Social

În R. Moldova se înregistrează o creştere a numărului de îmbolnăviri cu tuberculoză

În R. Moldova se înregistrează o creştere a numărului de îmbolnăviri cu tuberculoză

Republica Moldova înregistrează o creştere a numărului de îmbolnăviri cu tuberculoză. Anul trecut, față de 2021, creșterea a fost de 17,5% iar experții spun că e o urmare a pandemiei, în care unele cazuri de TBC au fost confundate cu Covid-19, încetinind diagnosticele exacte. Republica Moldova se regăsește pe lista celor 30 de țări la nivel global care sunt identificate cu risc crecut de tuberculoză multidrog rezistentă.

Unul dintre pacienții a fost disgnosticat cu tuberculoză după ce s-a intors de la muncă, din cehia. „În Cehia, acolo m-am îmbolnăvit. Tuşeam tare şi nu ştiam că e tuberculoză şi după un an de zile am venit acasă şi atunci am aflat că am tuberculoză. Mai mult modul de lucru. Frig, lucrul acolo era afară”. De aproape o lună, pacientul e internat la Institutul de Ftiziopneumologie din Chişinău. „Am înţeles că boala aceasta nu e aşa de straşnică cum se spune, de molipsitoare dar totuşi se feresc oleacă. Să fiu sănătos, să mă întorc la muncă, să nu stau acasă şi să nu mă simt ca un om bolnav”. Din 2019, rezultatele obţinute de Republica Moldova în eradicarea tuberculozei s-au pierdut iar numărul de noi diagnostice a scăzut cu peste 30 la sută. Acest lucru sugerează că există un număr în creștere de persoane cu tuberculoză netratată și nediagnosticată. DIANA CONDRAŞCHIN, purtător de cuvânt, Institutului de Ftiziopneumologie: „Începând cu anul 2010, incidenţa tuberculozei treptat scade cu 10-15 % pe an şi asta pentru epidemiologii de tuberculoză este destul de ok. Am avut o prăbuşire în anul 2020 iar acum noi din nou creştem incidenţa pe tuberculoză şi muncim ca să ne aliniem statistic cel puţin la anul 2019 fiindcă atunci nu era anul pandemic”. TBC-ul este considerată o boală a sărăciei. Apare mai ales acolo unde oamenii locuiesc în spații aglomerate şi unde nu se respectă regulile de igienă. ALIONA DAVID, medic ftiziopneumolog: „Cercetările ştiinţifice au dovedit că din 100 de pacienţi infectaţi doar 10 vor dezvolta tuberculoza. Contează foarte mult starea imună a pacientului, modul de viaţă pe care îl duce. Foarte mult contează viciile, cu referire şi la fumat şi la utilizarea alcoolului”. O problemă gravă este că peste 30 la sută dintre pacienţii au dezvoltat o rezistenţă la medicamente. ALIONA DAVID, medic ftiziopneumolog: „Să ducem tratamentul cura întreagă, să încurajăm şi să susţinem pacientul ca pe întreaga durată a tratamentului, fie ea şase, şapte, douăsprezece luni să administreze tratamentul strict subravegheat pentru a nu dezvolta rezistenţă la preparatele antituberculoase şi pentru a nu face recitive ulterioare”. Potrivit statisticii, anul trecut, aproape 2000 de persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză și aproape 200 au pierdut lupta cu boala.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter