Un camion de model Volvo a fost cuprins de flăcări în noaptea de 6 octombrie pe teritoriul unei baze de vehicule grele din orașul Rezina. Pompierii au intervenit prompt și au împiedicat extinderea focului la celelalte vehicule din apropiere.
Potrivit unui comunicat al IGSU, incendiul a izbucnit pe strada 27 August nr. 64 din orașul Rezina, la ora 23:02. La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Aceștia au constatat că a avut loc o deflagrație a rezervoarelor camionului.
Incendiul a fost localizat la ora 23:33 și lichidat complet la ora 00:17. Datorită intervenției prompte a pompierilor, flăcările nu s-au extins la celelalte camioane aflate în apropiere.
În urma incendiului au fost afectate mai multe elemente ale autocamionului. Victime nu au fost înregistrate. Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la firele electrice ale camionului.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 53 de situații de risc.