În intervalul 1 – 16 septembrie, sub egida Ministerului Mediului, în Republica Moldova se va desfășura Campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”, transmite MOLDPRES.
Ziua Mondială a Curățeniei este marcată anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Este una dintre cele mai mari acțiuni civice la nivel mondial, ce reunește milioane de voluntari, guverne și organizații din 191 de țări, care se solidarizează pentru a aborda provocările de mediu la nivel global și pentru a construi un viitor durabil.
Aceasta are drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la eforturile Republicii Moldova de a se alinia la obiectivele trasate de UE: zero poluare, economia circulară, managementul integrat al deșeurilor și promovarea prevenirii formării deșeurilor prin reducerea consumului excesiv, în favoarea reciclării deșeurilor.
De asemenea, va sublinia modul în care gestionarea deșeurilor afectează ecosistemele naturale, starea râurilor mici și importanța de a menține malurile curate. Campania va culmina cu o acțiune de salubrizare pe teren, la nivel național, sâmbătă, 16 septembrie.
Campania este organizată în cadrul proiectului „Fii Piratul Plasticului”, implementat de către Centrul Național de Mediu și Centrul Republican Gutta-Club, cu susținerea financiară a Programului de granturi mici (SGP) – un program corporativ al Global Environment Facility (GEF), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, și co-finanțat de Guvernul Suediei.
În anul curent, mesajele principale distribuite în cadrul campaniei vor ține de reducerea consumului de plastic și colectarea separată a deșeurilor. Aceste subiecte vor oferi oportunități diverselor părți interesate de a reflecta atât asupra muncii depuse, cât și asupra pașilor urgenți necesari în continuare spre o gestionare durabilă a deșeurilor în viitor.
Campania națională este organizată de Ministerul Mediului, proiectul „Uniunea Europeană pentru Mediu – Economie Verde” și AO „Centrul Național de Mediu”, cu implicarea și participarea unui număr mare de parteneri de dezvoltare, asociații obștești și al sectorului academic.