TV Network
Canalele TVR
Dosare

Veaceslav Platon, pe banca acuzaților în dosarul atacului raider la Moldova-Agroindbank

post-img
Veaceslav Platon

Veaceslav Platon, aflat în Marea Britanie, a fost trimis în judecată în dosarul privind dobândirea ilicită a 43,11% din acțiunile Băncii Comerciale Moldova-Agroindbank SA, în valoare de peste 400 de milioane de lei, și spălarea banilor în proporții deosebit de mari. Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală, iar cauza a fost transmisă instanței pentru examinare în fond.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Veaceslav Platon ar fi organizat și dirijat o schemă prin care pachetul de 43,11% din acțiunile Moldova-Agroindbank ar fi fost dobândit în baza unor documente false și fără acordul proprietarilor legali sau al succesorilor acestora. Ulterior, acțiunile ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real ar fi fost Platon. Procurorii susțin că operațiunile urmăreau ascunderea originii ilicite a acțiunilor.

În decembrie 2015 și martie 2016, Banca Națională a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% au acționat concertat în raport cu banca. Ulterior, Comisia Națională a Pieței Financiare a anulat acțiunile și le-a scos la vânzare, la o valoare de peste 400 de milioane de lei.

În cadrul urmăririi penale, procurorii afirmă că au stabilit și proveniența banilor utilizați în tranzacții, pe care o leagă de „Laundromatul rusesc”. Totodată, aceștia susțin că au identificat circuitul dividendelor între companiile implicate și alte elemente pe care se bazează acuzațiile.

Procuratura Anticorupție precizează că, în urma unei cereri de asistență juridică internațională adresate Regatului Unit, Platon a fost informat despre ordonanța de punere sub învinuire și urma să fie audiat. În prezența avocatului său, acesta ar fi refuzat să ia cunoștință de actul de acuzare. Cu autorizarea instanței, urmărirea penală a fost astfel finalizată în lipsa sa.

Dosarul a fost anunțat de Procuratura Anticorupție încă în octombrie 2021.

Potrivit comunicatului de atunci, în perioada 2011–2015, într-un episod al acestei scheme, potrivit procurorilor, ar fi fost înregistrate tranzacții asupra unui pachet de 28.051 de acțiuni ale Moldova-Agroindbank, în valoare totală de aproximativ 28 de milioane de lei, fără acordul proprietarilor legali sau al succesorilor acestora.

Veaceslav Platon a fost reținut pe 13 martie 2025, în Marea Britanie. Solicitarea a vizat mai multe infracțiuni pentru care controversatul om de afaceri este cercetat penal. Drept urmare, pe numele său a fost emis un mandat de arest preventiv.

Platon a contestat măsura și a depus două cereri de eliberare pe cauțiune, dar ambele au fost respinse. Ulterior, pe 27 mai 2025, Ministerul Justiției a formulat o a doua cerere de extrădare, legată de două noi cauze penale aflate pe rolul instanței. Și în acest caz, autoritățile britanice au emis un nou mandat de arest preventiv, iar Platon a solicitat din nou eliberarea pe cauțiune.

Prima solicitare a fost respinsă, dar la reexaminare, pe 23 iulie 2025, instanța a aprobat eliberarea lui Platon sub cauțiune în valoare de 330.000 de lire sterline.

Citește și: Veaceslav Platon a obținut o nouă amânare în cazul extrădării sale din Marea Britanie

Platon a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021 după ce a fost declarat nevinovat în dosarul privind Frauda Bancară și în baza căruia fusese condamnat la 18 ani de închisoare.

Veaceslav Platon beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor