TV Network
Canalele TVR
Politic

„Acuzații grave” din Georgia la adresa ambasadorului german Hubert Knirsch

post-img
Bidzina Ivanishvili, Hubert Knirsch

Potrivit unei investigații publicate de cotidianul german Bild în 2021, actualul ambasador al Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, în timpul mandatului său în Georgia (2018-2022), a fost acuzat de o presupusă apropiere de partidul de guvernământ „Visul Georgian”, formațiune controlată de oligarhul Bidzina Ivanișvili. Parlamentul European consideră că regimul condus de partidul „Visul Georgian” și de Bidzina Ivanishvili a uzurpat puterea în mod neconstituțional, a subminat instituțiile democratice, independența justiției, statul de drept și libertățile fundamentale, adâncind criza politică din Georgia.

Publicația germană susținea în 2021 că diplomatul ar fi făcut în repetate rânduri declarații favorabile puterii de la Tbilisi, în timp ce opoziția și organizațiile pentru drepturile omului contestau corectitudinea alegerilor locale din 2021. Deși observatorii OSCE au semnalat presiuni asupra alegătorilor și avantaje nejustificate pentru partidul aflat la guvernare, Knirsch a felicitat autoritățile georgiene pentru desfășurarea scrutinului și a cerut opoziției să accepte rezultatele.

Investigația Bild a pus sub semnul întrebării și un posibil conflict de interese, după ce soția ambasadorului, Eva Maria Knirsch, a ocupat simultan un post de lector la Universitatea Internațională Kutaisi – instituție finanțată în mare parte de fundația lui Bidzina Ivanishvili – și a lucrat pentru TUM International, companie care oferea consultanță aceleiași universități în numele guvernului georgian. Publicația a remarcat că, în aceeași perioadă, ambasadorul a promovat public dezvoltarea universității și a participat la evenimente dedicate acesteia.

Vicepreședintele Transparency International Georgia, Giorgi Oniani, a declarat atunci pentru Bild că Hubert Knirsch era perceput în Georgia drept unul dintre cei mai puțin critici diplomați occidentali față de partidul de guvernământ și a apreciat că situația ridică „indicii privind un posibil caz de corupție sau, cel puțin, un conflict de interese”. Și eurodeputata Viola von Cramon a calificat drept „extrem de problematică” angajarea remunerată a soției ambasadorului la o universitate finanțată aproape integral de cercul de influență al partidului aflat la putere, considerând că aceasta creează un evident conflict de interese.

Hubert Knirsch, soția sa și Ministerul german de Externe au respins ferm toate acuzațiile. Ministerul a susținut că ambasadorul a menținut relații instituționale atât cu guvernul, cât și cu opoziția și societatea civilă, iar activitățile profesionale ale soției sale erau cunoscute și nu reprezentau un conflict de interese.

De asemenea, expertul german în Europa de Est Stefan Meister a declarat că nu vede elemente care să indice corupție, argumentând că remunerația obținută de Eva Maria Knirsch era limitată și că activitatea acesteia nu ar fi influențat pozițiile diplomatului.

Din septembrie 2025, Hubert Knirsch este ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova.

Vinerea trecută, invitat la Jurnal TV, ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch a făcut afirmaţii controversate cu privire la limba vorbită în Republica Moldova într-un context în care se discuta despre unirea cu România şi identitatea comună a celor două state. Declaraţiile diplomatului au fost traduse în timp real şi au lăsat loc de interpretări.

„Este într-adevăr o întrebare pe care o poate decide doar poporul Moldovei şi al României. Sunt două state suverane, dacă îşi doresc să se unească, asta o vor face şi nimeni nu poate comenta aceasta. Eu aş pune sub semnul întrebării ceea ce aţi spus despre Republica Moldova: avem aceeaşi limbă, aceeaşi religie ca şi România. Dacă vorbim despre valorile europene, despre valorile individuale, atunci sunt oameni care gândesc la fel, că avem aceeaşi limbă, dar alţii poate gândesc altfel, că avem două limbi sau religii diferite... Statele membre europene au o limbă oficială, dar desigur au oameni de diferite etnii şi valorile europene este că aceşti oameni trebuie să fie respectaţi”, a răspuns Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova.

Luni într-o declarație de presă ambasadorul Germaniei a spus că controversa legată de afirmațiile sale se bazează pe neînțelegerea declarației mele, pentru care își asumă responsabilitatea.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor