Iarna aduce nu doar frig și zile scurte, ci și o stare de apatie şi anxietate pentru mulți oameni. Lipsa soarelui și lumina redusă pot declanșa ceea ce specialiștii numesc depresia sezonieră sau „de iarnă”. Pentru a cunoaşte mai bine cauzele, simptomele și modalitățile de prevenire sau gestionare a acestor stări depresive, ne spune psihologul Ina Crasnojon.
Psihologul Ina Crasnojon a declarat că depresia este o tulburare emoțională care afectează gândirea, comportamentul și modul în care oamenii funcționează. Ea a explicat că depresia sezonieră afectează în special persoanele cu o rutină săracă, care stau mult timp în casă în perioada iernii, când zilele sunt scurte și friguroase. „Atunci când ne izolăm sub plapumă, încep să vină gânduri automate care se înmulțesc și provoacă insomnii. Dacă nu dormim bine, a doua zi nu mai suntem funcționali, pentru că organismul nu produce suficientă melatonină”, a spus psihologul.
Crasnojon a mai precizat că starea de bine depinde foarte mult de hormonii produși de organism și că lipsa serotoninei sau a melatoninei afectează comunicarea și echilibrul emoțional. Ea a subliniat importanța unui grup de suport și recomandă identificarea a două-trei persoane cu care să poți comunica atunci când te simți rău, deoarece comunicarea este esențială pentru prevenirea tulburărilor emoționale.
Potrivit psihologului, cea mai gravă situație nu este că adulții se confruntă cu depresia, ci faptul că copiii, încă de la 5-6 ani, pot experimenta această tulburare dacă părinții nu investesc în starea lor de bine și în crearea de amintiri pozitive. „Chiar dacă copiii au toate lucrurile materiale necesare, lipsa atenției și a timpului petrecut cu ei nu le oferă fericire. Starea de bine nu depinde de obiectele mari sau scumpe, ci de bucuria zilnică adusă de lucrurile mărunte”, a explicat Crasnojon.
Ea a mai adăugat că frigul de afară poate amplifica tensiunea emoțională a copiilor și că starea lor de bine este influențată de mici gesturi cotidiene.