„Consiliul UE trebuie să aprobe cât mai repede cadrul de negociere UE - Moldova pentru ca prima conferință interguvernamentală de negociere să aibă loc înainte de finalul lunii iunie”, a transmnis europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook.
„Am condus astăzi, la Strasbourg, ședința Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova unde am evaluat ultimele progrese în ceea ce privește începerea efectivă a negocierilor de aderare UE - Moldova.
Alături de noi au fost, conectați online, viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană , Cristina Gherasimov, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Vladimir Cuc și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene.
Comisia Europeană a prezentat săptămâna aceasta propunerea de cadru de negociere pe care Consiliul Uniunii Europene trebuie să-l adopte înainte de a începe efectiv negocierile de aderare sub forma conferinței interguvernamentale UE – Moldova.
Am transmis, astfel, Consiliului că este important să aprobe acest cadru cât mai repede, astfel încât negocierile de aderare să demareze înainte de finalul lunii iunie, când se încheie președinția rotativă a Belgiei la Consiliul Uniunii Europene și actualul mandat al Parlamentului European.
Începerea negocierilor după luna iunie ar duce la o întârziere a progreselor în negocieri, având în vedere că Uniunea Europeană va fi ocupată, în a doua parte a anului, cu reașezarea instituțională ca urmare a alegerilor europene.
Începerea negocierilor de aderare este în interesul Republicii Moldova, dar este și în interesul țărilor membre ale Uniunii Europene. Cu cât avansăm mai mult în procesul de aderare, cu atât Republica Moldova este mai integrată în Uniunea Europeană și poate oferi mai multă siguranță și stabilitate la granițele UE”, a declarat Siegfried Mureșan.