TV Network
Canalele TVR
Politic

Șeful „Moldsilva” Nicolae Munteanu pleacă din funcție după opt luni de mandat

post-img
Nicolae Munteanu
Sursa foto: Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Directorul Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu, și-a dat demisia la peste opt luni de la numirea sa în funcție, iar cererea sa a fost aprobată în ședința de astăzi, 9 septembrie, a Guvernului.

„Sunt necesare schimbări acolo”, a comentat demisia premierul Vasile Tofan.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că a luat act de cererea de demisie a directorului Agenției „Moldsilva”, depusă din motive personale. Hajder a precizat că reforma „Moldsilva” rămâne o prioritate și va fi dusă până la capăt. Interimatul funcției va fi asigurat de Iulian Mamai, directorul adjunct al instituției. 

La 22 ianuarie 2026, Nicolae Munteanu a fost numit în funcția de director general al Agenției „Moldsilva”. Potrivit intituției de presă Provincial, Nicolae Munteanu are studii superioare în domeniul silviculturii și o experiență profesională de peste 30 de ani în domeniu. 

Din 2006, a ocupat funcția de șef al Ocolului Silvic Căușeni din cadrul Întreprinderii Silvice „Tighina”. În perioada 2017–2021, a activat în cadrul Agenției „Moldsilva” în calitate de inginer-șef silvic, cu atribuții de director adjunct. 

Din 2021, a revenit în funcția de șef al Ocolului Silvic Căușeni.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter