Consultări privind crearea unei alianţe în domeniul securităţii cibernetice cu reprezentanţi ai României şi Republicii Moldova au avut loc pe 30 iulie la Cernăuţi, în scopul dezvoltării cooperării practice în contracararea ameninţărilor cibernetice şi hibride, în special din partea Federaţiei Ruse, informează vineri un comunicat de pe site-ul guvernamental rnbo.gov.ua, citat de TVR Info și Agerpres.
Alianţa ar urma să întărească cooperarea între Ucraina, România şi Republica Moldova în domeniul schimbului de informaţii privind ameninţări cibernetice, dezvoltarea şi implementarea în comun a unor soluţii bazate pe Inteligenţa Artificială, instruirea de specialişti, creşterea rezilienţei infrastructurii critice şi protejarea instituţiilor democratice.
Printre principiile călăuzitoare ale alianţei sunt capacitatea de a răspunde în comun la atacuri cibernetice care reprezintă o ameninţare la securitatea naţională a aliaţilor şi deschiderea, care asigură posibilitatea aderării de noi membri din ţări care împărtăşesc valori democratice comune şi priorităţi strategice.
„Rusia, ca ţară teroristă, foloseşte spaţiul cibernetic pentru a ameninţa securitatea şi stabilitatea lumii democratice. Alianţa va deveni o platformă care va întări securitatea cibernetică colectivă a ţărilor participante şi va dezvolta mecanisme efective pentru a contracara aceste ameninţări”, a declarat Natalia Tkaciuk, secretarul Centrului naţional de coordonare pentru securitate cibernetică.
Administraţia regională militară de la Cernăuţi a luat iniţiativa de a asigura o bază de organizare pentru dezvoltarea alianţei, creând un centru regional de securitate cibernetică. Ruslan Zaparaniuk, şeful Administraţiei militare regionale de la Cernăuţi, a subliniat că iniţiativa va întări securitatea cibernetică atât la nivel regional, cât şi internaţional şi va promova concentrarea de expertiză avansată şi creştere strategică în regiune.
În timpul consultărilor, şeful Serviciului special de stat pentru comunicaţii, Oleksandr Potii, a declarat că ţara sa este gata să se alăture alianţei, subliniind importanţa consolidării rezilienţei cibernetice a regiunilor. Un reprezentant al Ministerului ucrainean de Externe a subliniat relevanţa creării unui nou mecanism eficient pentru cooperare internaţională în domeniul securităţii cibernetice şi al dezvoltării diplomaţiei cibernetice.
Formarea unei alianţe cibernetice va fi un pas important în implementarea acordurilor la care au ajuns preşedinţii Ucrainei, României şi Republicii Moldova la cel de al patrulea summit Ucraina – Europa de Sud-Est.