Economic

Avans record de 53% pentru PIB-ul Moldovei: Între optimismul FMI și prudența experților

PIB-ul este unul dintre cei mai importanţi indicatori economici și arată valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară într-un an

Republica Moldova ar putea înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în următorii ani, potrivit prognozelor FMI, cu un avans estimat de 53%. Cifra pare spectaculoasă și plasează țara în fruntea economiilor emergente, dar experții atrag atenția că realitatea este mai nuanțată. Creșterea economică există, dar se resimte prea puțin în viața de zi cu zi. În context, economiștii avertizează că astfel de prognoze trebuie privite cu prudență, deoarece o economie mică, precum cea a Republicii Moldova, este mult mai vulnerabilă la schimbări interne și externe.

Analiza Fondului Monetar Internațional arată că Republica Moldova ar putea avea cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume, în perioada 2026–2030, estimată la 53%. În acest clasament, este urmată de state precum Guyana, Turkmenistan și Serbia. Deşi, la prima vedere, pare impresionantă, economiștii susţin că această creştere nu e chiar imposibil de realizat. Estimările optimiste ale FMI ar putea veni pe fondul unei ușoare redresări economice înregistrate la finalul anului trecut. Marin Gospodarenco crede că această prognoză ar putea deveni realitate, însă doar dacă autoritățile vor corecta restanţele existente și vor valorifica mai bine domeniile în care economia deja performează.

MARIN GOSPODARENCO, expert economic: Cu alte cuvinte, consumăm mai mult decât reuşim să valorificăm din producţie şi export. Iar acest lucru face ca creşterea economică să fie slabă şi insuficientă pentru a produce schimbări mari în nivelul de trai. De aceea, această cifră trebuie privită cu realism. Este mai bine decât stagnare sau recesiune, dar este sub ceea de ce are nevoie republica noastră. Ţara, de fapt, are nevoie de o economie care produce mai mult aici, exportă mai competitiv, creează locuri de muncă mai bune şi păstrează mai multă valoare în interiorul ţării. Abia atunci vom putea spune că economia ţării nu creşte doar în statistici, ci şi în buzunarul cetăţeanului R. Moldova.

Economistul Viorel Gârbu spune, însă, că astfel de estimări trebuie tratate cu prudență deoarece, de multe ori, ele nu reflectă pe deplin realitatea. În opinia sa, economia mică a Republicii Moldova este mult mai vulnerabilă la schimbări imprevizibile, ceea ce face ca orice prognoză pe termen lung să fie dificil de realizat.

VIOREL GÂRBU, expert economic: Primul aspect la care trebuie să vă referiţi, atunci când analizaţi această ştire, este să facem o analiza a modului în care se îndeplinesc pronosticurile făcute de FMI, dar şi de alte instituţii internaţionale. Cel puţin experienţa mea este că analizele respective sunt foarte mult diferite faţă de situaţia reală, care se întâmplă. Deci eu aş fi un pic mai relaxat în partea ce ţine de capacitatea de a veni cu anumite pronosticuri. Sunt evoluţii pe plan internaţional care cu greu pot fi prognozate, greu poate fi înţeles modul în care evolua aceste influenţe.

PIB-ul, sau Produsul Intern Brut, este unul dintre cei mai importanţi indicatori economici și arată valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară într-un an. Cu alte cuvinte, cât de mult produce o economie. Totuși, această creștere nu se traduce automat într-un trai mai bun pentru fiecare cetățean. Diferența o fac modul în care sunt create locurile de muncă, nivelul salariilor și felul în care sunt distribuite beneficiile economice.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter