Justiție

Judecătoria Chișinău obligă HIT FM să plătească o amendă de 290.000 de lei

post-img
Postul de radio Hit FM

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a emis pe 12 noiembrie o decizie prin care postul de radio HIT FM este obligat să plătească o amendă de 290.000 de lei pentru încălcarea reglementărilor privind publicitatea, potrivit Consiliului Audiovizualului.

Instanța a respins ca nefondată cererea postului care a încercat să conteste sancțiunile impuse de Consiliu în 2024 cu privire spoturile publicitare şi spoturile de teleshopping.

„În urma recepționării de Consiliu a două petiții din partea Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, autoritatea a dispus, în toamna lui 2024, efectuarea unui control în privința serviciului media HIT FM, la capitolul respectării prevederilor referitoare la spoturile publicitare și cele de teleshopping. Petiționarul a invocat că durata cumulativă a spoturilor publicitare difuzate de furnizorul vizat depășea 12 minute în mai multe zile și la mai multe ore”, se menționează într-un  comunicat  al Consiliului.

HIT FM este învinuită că și-a depășit cota de publicitate permisă de 58 de ori. Postul de radio a fost amendat cu 5.000 de lei pentru fiecare încălcare.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor