Politic

Locuitorii din UTA Găgăuzia îşi aleg noul başcan

Locuitorii din UTA Găgăuzia îşi aleg noul başcan

Astăzi, locuitorii din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia îşi aleg noul başcan după ce al doilea mandat de guvernator al Irinei Vlah a expirat. În cursa electorală sunt opt candidați și toți și-au declarat viziunile pro-ruse. Până la prinz a fost inregistrată o prezenţă la urne de aproape 40 la sută. Tot astăzi, în unele circumscripții, vor fi aleși și membrii Adunării Populare.

Cei opt candidați înscriși în cursă sunt: Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, susținut de Partidul Socialiștilor, Mihail Formuzal, Victor Petrov, Dmitrii Croitor, Serghei Cernev, Evghenia Guțul, candidat al Partidului Șor și Serghei Cimpoieș. Toți şi-au manifestat în repetate rânduri viziunile pro-ruse.

CANDIDAŢI LA FUNCŢIA DE BAŞCAN

Nicolai Dudoglo -  a deținut trei mandate consecutive de primar al municipiului Comrat;
Grigorii Uzun – fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor (PSRM);
Mihail Formuzal - fost guvernator al UTA Găgăuzia;
Victor Petrov - deputat independent al Adunării Populare din Găgăuzia;
Dumitru Croitor - ambasador al Republicii Moldova în Turcia, fost bașcan al UTA Găgăuzia;
Serghei Cernev – jurist;
Evghenia Guțul – candidat din partea Partidului Șor;
Serghei Cimpoieș - om de afaceri.


Secțiile de vot s-au deschis dis-de-dimineaţă. Unii cetățenii îşi pun speranţa într-un viitor prosper şi locuri de muncă, iar alţii s-au înflăcărat la ideea unei relaţii tot mai strânse cu Federaţia Rusă.

„-Pentru ce aţi votat astăzi şi ce aşteptări aveţi? Pentru Rusia! Aceasta este alegerea mea. Cine dintre candidaţi e mai aproape de Rusia acolo a mers şi votul meu. Îmi doresc, desigur, ca UTA Găgăuzia să înflorească, condiţii de trai decente pentru tineri dar şi pentru bătrâni, astfel că ei să nu ducă lipsă de nimic”.


Campania electorală în UTA Găgăuzia nu a fost lipsită de declaraţii scandaloase. În discursurile lor, unii dintre candidaţi au elogiat regimul de la Kremlin și au avut o retorică agresivă faţă de Occident. Mulți alegători au recunoscut că, deseori, afirmaţiile candidaţilor depăşeau competenţele unui potenţial guvernator al regiunii.  

La aceste alegeri, locuitorii UTA Găguzia au auzit tot felul de promisiuni despre un aşa-zis aeroport, până şi să dezrădăcineze limba română, adică promisiuni deşarţe care, desigur, nu sunt realizabile. Nici nu e de înţeles la ce bun asemenea promisiuni şi declaraţii.

„Înţelegeţi, totul este pierdut. A rămas o mică speranţă,  Republica Moldova e dezămăgită, dezămagită e şi UTA Găgăuzia. După fiecare alegeri, lucrurile devin tot rele”.

Tot astăzi au loc alegeri parțiale pentru Adunarea Populară a UTA Găgăuzia in circumscripțiile Vulcănești și Cioc-Maidan. Pentru monitorizarea alegerilor, Comisia Electorală Centrală a acreditat 75 de observatori internaționali.

Excelenţa Sa JANIS MAZEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Până acum, alegerile decurg conform tuturor regulilor şi procedurilor, desigur, o concluzie finală o vom putea lua la finalul zilei. Până atunci, lucrurile decurg bine”.

Excelenţa Sa KENT LOGSDON ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova: „Voi sta astăzi aici, în UTA Găgăuzia, să supraveghez şi alte secţii de vot. Alţii însă din echipa mea vor fi în Ceadîr Lunga, Vulcăneşti”.

NATALIA CHICU jurnalist TVR MOLDOVA: „În UTA Găgăuzia sunt înregistraţi peste 52 de mii 500 de cetăţeni cu drept de vot. Pentru alegerile başcanului au fost tipărite peste 53 de mii 400 sute de buletine de vot, iar Comisia Electorală Centrală a acreditat peste 70 de observatori internaţionali. Başcanul este ales în funcţie pentru o perioadă de 4 ani. Acesta este numit membru al Guvernului printr-un decret al preşedintelui Republicii Moldova. Guvernatorul poate lua decizii şi hotărâri care sunt executorii pe teritoriul UTA Găgăuzia. Toate aceste decizii sunt atent monitorizate de către autorităţile centrale”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter