Cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, marcată anual în Republica Moldova, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a transmis un mesaj de felicitare tinerilor, în care a subliniat rolul lor în transformarea și modernizarea țării. Oficialul a evidențiat că tinerii reprezintă motorul integrării europene, fiind generația care poate aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană prin implicare, educație și spirit civic.
„Dragi tineri, noi suntem generația care va aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană. Țara are mare nevoie de entuziasmul, de determinarea și de capacitățile voastre. Dacă vom face echipă comună și dacă vom pune toți umărul la dezvoltarea Republicii Moldova, momentul integrării europene va veni cât mai curând”, a declarat ministrul.
Dan Perciun a menționat că Ministerul Educației și Cercetării investește constant în participarea tinerilor, susținând consiliile elevilor, autoguvernările studențești și îmbunătățirea condițiilor în școli și universități.
„Ne bucurăm că, în acest an, avem cel mai mare număr de tineri care au ales să rămână în Republica Moldova din ultimii nouă ani. Asta înseamnă că încrederea voastră în sistem și în viitorul țării este în creștere”, a adăugat ministrul.
În mesajul său, Perciun a mulțumit organizațiilor de tineret care, alături de minister, implementează proiecte ce încurajează implicarea civică și participarea tinerilor la luarea deciziilor publice.
„Haideți să utilizăm entuziasmul, determinarea și competențele noastre pentru a construi o Moldovă așa cum ne dorim”, a încheiat ministrul Educației și Cercetării.