Fostul director al Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, suspendat din funcție în 2022, a fost scos de sub urmărire penală. El era suspectat de abuz în serviciu pentru că ar fi supus instituția la cheltuieli nejustificate. Acum Iavorschi cere repunerea în drepturi și achitarea salariilor pe perioada îngrădirii profesionale. Ministerul Justiţiei anunţă că solicitările sunt în proces de examinare iar Inspectoratul Național de Probațiune a contestat decizia Procuraturii Anticorupție privind scoaterea de sub urmărirea penală.
ANDREI IAVORSCHI, director suspendat, Inspectoratul Național de Probațiune: „Nu doresc altceva decât repunerea în drepturi. Bineînţeles, achitarea salariilor care mi se cuvin pe perioada suspendării şi deja să-mi desfăşor activitatea să construim în continuare împreună cu colegii o intituţie care să aplicle alternativa la pedeapsă în Republica Moldova. Circa 300-400 de mii de lei sunt doar salariile de care am fost lipsit în această perioadă, plus penalitatea 1000 de lei pe zi, pentru fiecare zi de întârziere”.