Doi bărbați au murit, iar o persoană a ajuns la spital în urma unui incendiu produs într-un bloc de locuit din Chișinău, comunică moldpres.
Potrivit sursei citate, Liliana Puşcaşu, ofițer de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a menționat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:42.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Aceștia au stabilit că arde un apartament la etajul patru. Din apartament pompierii au evacuat trei persoane, printre care doi bărbați decedați. O persoană a fost preluată de ambulanță. Incendiul a fost localizat la ora 16:07. Cauza și circumstanțele se stabilesc.
Conform sursei citate, de la începutul anului 2024 s-au produs 1159 de incendii, în care au murit 66 de persoane.