TV Network
Canalele TVR
Politic

Salariile profesorilor nu cresc din septembrie. Igor Grosu: „Și eu sunt nemulțumit”

post-img
Igor Grosu
Sursa foto: PARLAMENT.RM

Salariile profesorilor nu vor fi majorate de la 1 septembrie 2026, așa cum au promis inițial autoritățile. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că este nemulțumit de situație și susține că, înainte de a promite majorări salariale, trebuiau stabilite veniturile și cheltuielile bugetului.

„Evident că și eu sunt nemulțumit, în sensul în care noi am avut un angajament", a declarat Igor Grosu după ședința Parlamentului din 24 august.

Potrivit șefului Legislativului, autoritățile ar fi trebuit să respecte o anumită ordine în procesul de elaborare și adoptare a măsurilor salariale.

„Întâi, politica bugetar-fiscală, în care stabilești parametrii, veniturile, taxele, după care vii cu o lege cum este legea salarizării, care presupune cheltuieli, aloci pe anumite categorii și așa mai departe", a explicat Grosu.

Declarațiile vin după ce Guvernul a  anunțat  că nu va putea respecta termenul inițial pentru majorarea salariilor bugetarilor. Premierul Vasile Tofan a recunoscut că noua grilă de salarizare nu va putea fi aplicată din septembrie și a invocat presiunile suplimentare asupra bugetului generate de șocurile economice și energetice din regiune.

O altă problemă, potrivit premierului, este că reforma fiscală, care urma să creeze venituri suplimentare pentru finanțarea majorărilor, a fost adoptată mai târziu decât era planificat.

În schimb, Guvernul promite că de la 1 ianuarie 2027 va intra în vigoare noua grilă de salarizare, iar salariile din sectorul bugetar vor fi majorate.

Până atunci, în luna octombrie, bugetarii cu un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei vor primi o plată unică. Pentru angajații din învățământ - personalul de conducere, didactic și didactic auxiliar - plata va fi de 4.000 de lei.

Angajații din domeniul social, apărare națională și ordine publică, sănătate, cultură, sport, justiție și administrație publică vor primi câte 3.000 de lei, iar personalul din sectorul tehnic - câte 2.000 de lei. În total, pentru această măsură, Guvernul va aloca 560 de milioane de lei.

Amânarea majorărilor a provocat nemulțumirea cadrelor didactice. Săptămâna trecută, profesorii și cadrele didactice din întreaga țară au protestat în fața Guvernului, cerând respectarea promisiunii privind creșterea salariilor din această toamnă.

Premierul Vasile Tofan și-a cerut scuze pentru nerespectarea termenului anunțat inițial și a dat asigurări că majorările vor fi aplicate de la începutul anului viitor.

„Recunoaștem supărarea oamenilor și faptul că motivele obiective nu pot fi o justificare suficientă. În numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora promisiunea de a crește salariile din această toamnă”, a spus premierul. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter