Economic

Parlamentul European a aprobat includerea REPowerEU în planurile naționale de redresare: România va primi 1,39 miliarde de euro pentru investiții în independența energetică

post-img
România va primi 1,39 miliarde de euro pentru investiții în independența energetică
Sursa foto: Caleaeuropeană.ro

Deputații europeni au aprobat includerea măsurilor REPowerEU în planurile naționale pentru a fi mai independenți de combustibilii fosili ruși, pentru a accelera tranziția ecologică și pentru a combate sărăcia energetică, plenul Parlamentului European votând miercuri în favoarea unui acord încheiat cu Consiliul Uniunii Europene în decembrie 2022, scrie Caleaeuropeană.ro

În conformitate cu acordul, statele membre care solicită să primească fonduri suplimentare prin intermediul unui plan modificat de redresare și reziliență vor trebui să includă măsuri de economisire a energiei, de producere a energiei curate și de diversificare a aprovizionării cu energie, așa cum prevede planul REPowerEU al UE, informează Parlamentul European într-un comunicat.

Acordul, negociat în numele PE de eurodeputații români Siegfried Mureșan (PNL, PPE) și Dragoș Pîslaru (Reper, Renew Europe) și eurodeputatul spaniol Eider Gardiazabal Rubial (S&D), a fost votat cu 535 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă și 53 de abțineri.

Potrivit lui Siegfried Mureșan, România va primi din acest nou fond 1,39 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă.

O independență crescută și combaterea sărăciei energetice

Noile norme se aplică retroactiv măsurilor de la 1 februarie 2022, cu un număr limitat de excepții. Eurodeputații s-au asigurat că măsurile sunt concepute pentru a sprijini investițiile menite să combată sărăcia energetică în cazul gospodăriilor vulnerabile, IMM-urilor și microîntreprinderilor.

Măsuri transfrontaliere, transparență și climă

Eurodeputații au convins țările Uniunii să aloce cel puțin 30 % din fondurile pe care le cheltuie în cadrul REPowerEU pentru proiecte naționale sau multinaționale care abordează blocajele existente în ceea ce privește transportul, distribuția și stocarea energiei, precum și creșterea fluxurilor transfrontaliere.

Deputații au reușit și să introducă noi norme în materie de transparență pentru primii 100 de beneficiari finali în ordinea descrescătoare a finanțării primite. Aceste norme se vor aplica tuturor planurilor de redresare și reziliență.

Principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” ar trebui să se aplice capitolelor din REPowerEU. În același timp, se vor acorda derogări temporare atât pentru măsurile care protejează Uniunea în contextul provocărilor imediate cu care se confruntă în materie de securitate energetică, cât și pentru cele care reduc la minimum prejudiciul potențial împotriva mediului și care nu periclitează obiectivele Uniunii în materie de climă.

Finanțarea

Mulțumită negociatorilor Parlamentului, din suma de 20 de miliarde de euro de granturi suplimentare propusă de Comisie, opt miliarde vor proveni dintr-o licitație anticipată a certificatelor naționale de emisii din cadrul sistemului Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în timp ce 12 miliarde vor proveni din Fondul pentru inovare. În plus, veniturile realizate prin ETS nu vor putea fi folosite pentru investițiile în combustibilii fosili.

Mecanismul de redresare și reziliență este o măsură unică și extraordinară, care se va încheia pe 31 august 2026. Noile norme referitoare la introducerea măsurilor REPowerEU în planurile naționale de redresare intră în vigoare în ziua următoare publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter