Astăzi se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. Pe 29 martie 2004 România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA. A fost un proiect de țară, iar succesul României a fost și un moment esențial în consolidarea stabilității și securității europene.
NATO este cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar relevanţa sa este cu atât mai mare în contextul extrem de complex pe care îl traversăm, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.
În cei 20 de ani de la aderarea României, „numărul crizelor internaţionale de securitate s-a înmulţit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, subliniază şeful statului, într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a amintit că din 2004 ţara noastră a contribuit la toate eforturile Alianţei de asigurare a securităţii şi a prosperităţii statelor membre. Aniversarea marchează şi „rolul important pe care România l-a avut în consolidarea securităţii şi promovarea stabilităţii ca membru al NATO”.
„Ţara noastră a demonstrat că este un partener esenţial în dezvoltarea eforturilor de descurajare şi apărare ale Alianţei pe Flancul Estic, inclusiv prin operaţionalizarea scutului antirachetă de la Deveselu şi prin întărirea, alături de aliaţii din NATO, a securităţii la Marea Neagră”, spune Klaus Iohannis.
„Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă cu recunoştinţă către cei care au făcut sacrificiul suprem, apărând valorile care definesc Alianţa. Le aducem un omagiu celor care au căzut la datorie pentru securitate, pace şi protejarea democraţiei”, completează şeful statului.
Marcel Ciolacu: România a devenit un pilon important și și-a consolidat poziția în interiorul Alianței
Premierul Marcel Ciolacu a transmis că apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră.
”În cei 20 de ani de apartenență la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important și și-a consolidat poziția în interiorul alianței respectându-și angajamentele de securitate în zona Mării Negre. Vom continua să fim un actor influent și constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării și dezvoltării alianței noastre în așa fel încât garanțiile de securitate colectivă să asigure românilor #stabilitatea și siguranța de care au nevoie pentru #dezvoltarea României!”, a transmis Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe Facebook.
Ministrul Apărării Naţionale: Ţara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a transmis, în mesajul publicat de MApN, că e convins că NATO „va trece testul timpului, asigurând generaţiilor următoare libertatea şi securitatea”. ”România este „un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO”.
În acest context, Tîlvăr vorbeşte de militarii români.
„Îi omagiem astăzi pe eroii care au căzut la datorie în teatrele de operaţii şi au devenit ancore în timp pentru generaţiile următoare. Totodată, îmi exprim respectul şi recunoştinţa pentru militarii răniţi în timpul acţiunilor de luptă, pentru veteranii din teatrele de operaţii, precum şi pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale care a contribuit la evoluţia ţării noastre în cadrul Alianţei. Nu în ultimul rând, transmit mulţumiri militarilor români care participă, în prezent, la misiuni, operaţii şi exerciţii sub stindard NATO şi demonstrează că România nu este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate alături de partenerii săi strategici”, afirmă ministrul român.
În acest context, îi menţionează şi pe militarii ţărilor membre ale NATO dislocaţi pe teritoriul României, „care contribuie la asigurarea unei posturi de descurajare şi de apărare eficientă şi consolidată în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc estic”.
„Alianţa Nord-Atlantică împlineşte, anul acesta, 75 de ani de la înfiinţare. În cele şapte decenii şi jumătate de existenţă ale Alianţei, au fost perioade mai mult sau mai puţin frământate în plan securitar. Valorile NATO, transpuse în asigurarea păcii, libertăţii şi ataşamentului faţă de valorile democraţiei, sunt cele mai importante realizări ale acestei alianţe politico-militare”, mai afirmă Angel Tîlvăr.
Odobescu: Pentru România umbrela NATO continuă să ofere cele mai puternice garanţii de securitate
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a transmis că România ocupă un loc important şi strategic în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, iar pentru ţara noastră umbrela NATO a oferit şi continuă să ofere cele mai puternice garanţii de securitate.
Ministrul a afirmat că aderarea României la NATO, în 2004, a fost un moment extrem de emoţionat.
„Eram tânăr diplomat la acel moment, la misiunea noastră la Uniunea Europeană şi recunosc că a fost un moment extrem de emoţionant. Am fost în faţa televizoarelor. Este un moment important în istoria modernă a României, la fel ca şi aderarea României la Uniunea Europeană. Este ceea ce ne defineşte astăzi – membri ai Uniunii Europene şi ai NATO – şi vedem cât de important şi cât de privilegiaţi suntem într-un context extrem de dificil şi de complicat, generat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva unui vecin de-al nostru”, a spus Luminiţa Odobescu.
Potrivit ministrului, „România ocupă un loc important şi strategic în cadrul Alianţei, inclusiv ca o ancoră în partea de sud a Flancului estic şi ca stat riveran la Marea Neagră, zonă de importanţă strategică pentru securitatea europeană”, lucru evidenţiat la summiturile NATO de la Madrid şi Vilnius.
Luminiţa Odobescu a arătat că Alianţa rămâne principalul garant al securităţii membrilor săi, fiind „un pilon al ordinii internaţionale bazate pe reguli, o ancoră a securităţii nord-atlantice”, şi a apreciat că „este cea mai bine plasată organizaţie, pentru a răspunde ameninţărilor şi provocărilor de securitate actuale”.
„Pentru România, umbrela NATO a oferit şi continuă să ofere cele mai puternice garanţii de securitate”, a afirmat Odobescu.
Cu privire la schimbările aduse de anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014, respectiv de războiul din Ucraina început în urmă cu doi ani, ministrul român a spus că „NATO s-a adaptat permanent la diversele provocări de securitate, inclusiv prin valurile de extindere”.
„NATO nu este numai o alianţă militară, este o alianţă politico-militară, care este bazată pe principii şi valori în care noi credem. Pentru că tot vorbim de momente aniversare, anul acesta sărbătorim 35 de ani de la Revoluţia română, pentru care românii au luptat şi pentru cineva care s-a născut înainte, într-o altă perioadă, sunt lucruri extrem de importante„, a afirmat şefa diplomaţiei române.
Pentru persoanele care sunt sceptice privind apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică, ministrul de Externe a transmis ca acestea să privească spre statele care sunt noi membre sau care îşi doresc să adere la NATO.
„Dacă întrebăm Finlanda sau Suedia de ce au aderat la NATO sau întrebăm Ucraina, Moldova de ce îşi doresc să adere la Uniunea Europeană sau la NATO, cred că răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte simple – NATO aduce cu sine o garanţie de securitate foarte importantă şi o vedem cu toţii, pentru că avem acest Articol 5 şi l-am văzut în acţiune, după cum aderarea la Uniunea Europeană aduce şi securitate dar şi prosperitate economică”, a subliniat Luminiţa Odobescu.
Nicolae Ciucă: Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile.
”Siguranța oferită de cea mai mare alianță militară defensivă din istorie ne-a asigurat cadrul necesar dezvoltării. Indiferent dacă vorbim despre creștere economică sau consolidarea statului de drept, acești ani au marcat evoluții impresionante sub umbrela de securitate a NATO”, a spus Nicolae Ciucă, președintele Senatului României și liderul Partidului Național Liberal (PNL).
”Ca general, știu foarte bine cât de valoroasă este experiența acumulată de militarii noștri în teatrele de operații și în exercițiile comune. Aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă și participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României – instituție pe care am avut onoarea să o conduc în calitate de Șef al Statului Major al Apărării și care astăzi ne menține în siguranță”, a spus Nicolae Ciucă.
De asemenea, ”în ultimii 20 de ani, România a arătat că este un aliat de încredere, serios și responsabil. Ca membru al Alianței Nord-Atlantice, avem parte de beneficii și drepturi, dar ne cunoaștem bine și obligațiile și responsabilitățile. Într-o perioadă tulbure, marcată de provocarea războiului de cucerire pornit de Rusia împotriva Ucrainei, înțelegem, împreună, ca națiune, cât de importantă este apartenența României la o structură occidentală de securitate”, a adăugat Ciucă.
Aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a constituit unul dintre cele mai importante obiective de politică externă de după 1989 ale statului român.