Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere astăzi, 28 mai 2026, cu senatorul american Mark Kelly, în cadrul căreia a fost reconfirmat parteneriatul strategic moldo-american și sprijinul Statelor Unite pentru consolidarea securității Republicii Moldova, inclusiv în domeniul cibernetic.
Potrivit unui comunicat al Președinției, în cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au abordat situația regională și provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv amenințările hibride și cele din spațiul cibernetic. Președinta Maia Sandu a salutat sprijinul acordat de Statele Unite, inclusiv noul pachet de asistență în valoare de 8 milioane de dolari destinat consolidării securității cibernetice a țării în următorii patru ani.
Citește și: Premierul olandez Rob Jetten anunță un sprijin de 1,5 milioane de euro pentru R. MoldovaDe asemenea, au fost discutate perspectivele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și impactul acestui proces asupra stabilității și dezvoltării economice a regiunii. Totodată, a fost abordată posibilitatea extinderii cooperării economice și a prezenței companiilor americane pe piața moldovenească.
Întrevederea se înscrie în dialogul politic constant dintre Chișinău și Washington și reflectă interesul comun pentru aprofundarea relațiilor bilaterale.