Social

Tinerii, ajutați să-și construiască viitorul

post-img
captură foto

Sesiunile de orientare în carieră sunt foarte binevenite pentru tineri, pentru că îi ajută să înțeleagă ce-și doresc să facă în viitor. Mai mulți elevi au participat la un training de dezvoltare personală, unde au învățat lucruri utile pentru parcursul lor.

Își petrec vacanța cu folos. 30 de elevi din mai multe raioane ale republicii au participat, timp de două zile, la o tabără inspirațională de orientare în carieră, prin intermediul programului „Career Camp”, ce-a avut loc la Centrul Republican „Artico”.


În cadrul trainingului, participanții au fost ghidați de mentori, care le-au oferit nu doar informații valoroase, ci și încrederea că vor reuși.


Prin intermediul jocurilor în echipă, tinerii au învățat cum să-și alcătuiască un CV, cum să se pregătească pentru un interviu și cum să-și pună în valoare capacitățile și talentele.


Evenimentul este la a doua ediție și a fost cu organizat cu susținerea Ministerului Educației și Cercetării a R. Moldova.




Reporter: Ion Railean
Imagine: Roman Bahnă

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter