Justiție

Nouă procurori anticorupţie şi-au anunţat demisia pentru că nu sunt de acord să treacă prin comisia de vetting

video

Nouă procurori anticorupţie şi-au anunţat demisia pentru că nu sunt de acord să le fie verificate averea şi integritatea. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Procuraturii Generale, care susţin că angajaţii instituţiei au putut până astăzi să se decidă dacă acceptă sau nu să treacă prin comisia Vetting.

Deocamdată, nu au fost comunicate numele celor care vor să-şi părăsească funcţiile. Ieri, procurorul general declara că e vorba de angajaţi de la oficiul principal şi de la cel din nord. În prezent, în cadrul Procuraturii Anticorupţie sunt peste 60 de procurori.

 Precizăm că, cei care vor fi respinși de comisia de evaluare externă nu vor mai putea activa în această calitate sau în alte funcții de demnitate publică între cinci și şapte ani. 

Durata exactă a interdicției va fi stabilită în fiecare caz, separat. De asemenea, procurorii care nu vor promova vettingul, nu vor putea primi pensii și indemnizații speciale.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter