Cultură

Cinci milioane de lei pentru restaurarea Arcului de Triumf. Când vor fi finalizate lucrările?

video

Ministerul Culturii va aloca cinci milioane de lei din buget pentru restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău. Ministrul Cristian Jardan a declarat înainte de ședința Guvernului din 4 februarie că lucrările ar putea fi finalizate chiar în acest an, cu sprijin public și privat.

„Avem alocați și bani bugetari pentru a-l restaura, inclusiv există această inițiativă privată. Am mai primit și alte solicitări, inclusiv din domeniul privat. Deci, cu siguranță, este un obiectiv care trebuie restaurat. Doar schema noastră de acasă este să stabilim exact statutul juridic al acestui monument", a declarat Cristian Jardan.

Potrivit ministrului, autoritățile poartă discuții cu Agenția Proprietății Publice și Primăria Chișinău pentru clarificarea statutului juridic al obiectivului.

„Înțeleg că există un dialog și cu primăria și eu sunt sigur că dacă reușim partea asta, soluția juridică, să o rezolvăm, inclusiv cu banii de la buget, cu suport în inițiativă privată, în acest an, poate fi o promisiune să-l avem restaurat", a menționat ministrul.

Fiind întrebat ce sumă ar fi necesară, Cristian Jardan a spus: „Din partea bugetului avem alocate 5 milioane de lei".

Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept model lucrări similare din Roma (Italia). Monumentul are o înălțime de 13 metri, fiind ornamentat în stil corintic.

De mai mulţi ani, Arcul de Triumf este lăsat de izbelişte, iar astăzi a ajuns să degradeze văzând cu ochii: fundaţia coloanelor se măcinată, iar pietrele din calcar se desprind tot mai ușor. 

Pe unul dintre pereţii monumentului, pe o tablă din metal, stă scris că ultima restaurare s-a făcut în 1973, adică acum jumătate de secol.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter