Președinta Maia Sandu consideră că noua reformă fiscală propusă de către Guvernul Tofan este mai echilibrată decât proiectul precedent și că riscurile sunt gestionabile. Șefa statului spune că taxarea suplimentară a profitului băncilor, prevăzută pentru o perioadă de un an, nu reprezintă cel mai mare risc.
Sandu a declarat că noua formulă păstrează obiectivele inițiale ale reformei – reducerea impozitării muncii și încurajarea investițiilor –, însă intervine într-un mod mai puțin radical.
„Nu cred că acesta este cel mai mare risc. Faptul că se introduce această taxă pentru un an de zile permite să vedem dacă va influența mărimea creditelor care se oferă economiei sau nu. Această formulă este una mai ușoară decât prima”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit președintei, proiectul inițial avea aceleași obiective, însă prevedea intervenții mai drastice, care au generat nemulțumiri. Maia Sandu a insistat și asupra necesității ca reforma să fie bine explicată și consultată cu mediul de afaceri și societatea.
„Ceea ce mi-am dorit eu și lucrul pe care l-am cerut este ca Guvernul să își asume această reformă, să explice foarte bine și să aibă suficiente consultări. Între timp, au venit mai multe comentarii, Guvernul actual le-a examinat, le-a luat în calcul și iată a venit cu această formulă”, a spus șefa statului.
În același timp, Sandu a recunoscut că orice modificare fiscală implică riscuri, inclusiv în ceea ce privește veniturile prognozate la buget.
„Riscuri sunt întotdeauna. Să planificăm că veniturile de pe urma acestor schimbări vor fi mai mari și ele pot fi mai mici, pentru că comportamentul se poate schimba. Oamenii pot să consume mai puțin și o să vedem”, a explicat președinta.
Ea consideră însă că reforma nu va schimba fundamental cifrele bugetare, ci urmărește în primul rând o impozitare mai echitabilă și identificarea unor resurse suplimentare pentru majorarea salariilor.
„Este o schimbare ce ar trebui totuși să armonizeze mai mult impozitele, încât să existe mai multă echitate în modul în care se impozitează și, în același timp, să genereze niște resurse suplimentare, pentru că s-au făcut niște promisiuni să se crească salariile și trebuie să încercăm să îndeplinim aceste promisiuni”, a declarat Maia Sandu.
Peste un miliard de lei ar putea ajunge suplimentar în bugetul de stat în urma noii politici bugetar-fiscale pentru anul 2027. Proiectul, prezentat pe 6 august de premierul Vasile Tofan, include măsuri pentru combaterea evaziunii salariale și majorarea taxelor pentru unele produse și activități, inclusiv tutun, alcool și jocuri de noroc.
Noua reformă vine după controversele generate de proiectul fiscal pentru 2027 promovat de fostul ministru al Finanțelor, Andrian Gavriliță, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Proiectul precedent a stârnit nemulțumiri, iar Guvernul Munteanu a plecat ulterior din funcție.